

Subvenţionarea locurilor de muncă
Documentul prevede adoptarea unui mecanism de subvenționare a cheltuielilor privind plata salariului pentru angajările efectuate de către subiecții subvenționării, volumul subvenției fiind determinat de mărimea impozitelor salariale declarate și achitate (cuprins între 50% și 200%, în funcție de categoria angajaților și perioada de angajare).
Proiectul include prevederi ce se referă la procedura și modul de acordare a subvenției (solicitarea acesteia și examinarea pachetului de documente depus va fi efectuată prin intermediul Serviciului Fiscal de Stat), termenii stabiliți pentru examinarea actelor și plata mijloacelor financiare.
Prin realizarea acestui proiect autoritățile urmăresc susținerea economiei naționale, ca urmare a încadrării factorului uman în procesele economice; susținerea pieței muncii, prin prisma diminuării constrângerilor existente, având ca efect creșterea numărului de persoane încadrate în câmpul muncii și reducerea din ritmul proceselor de emigrare, precum și susținerea persoanelor cu dizabilități sub aspectul stimulării angajării acestora în câmpul muncii, dar și susținerea mediului de afaceri și a organizațiilor necomerciale, prin subvenționarea cheltuielilor privind plata salariului în cazul angajării persoanelor vizate de proiect.
În nota informativă a proiectului se spune că, conform art.3 lit.f) din Legea bugetului de stat pentru anul 2021, pentru subvenţionarea locurilor de muncă sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 200 000,0 mii lei.
-
Domeniu:
-
Autorul|Newsmaker:
-
Instituție:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD", Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova