Știri

Subvenții în avans pentru GAL

Guvernul a votat proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER, prin care au fost stabilite condițiile și procedura de verificare, examinare, selectare, aprobare și acordare a subvențiilor, de implementare și monitorizare a măsurii de sprijin financiar pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) și a măsurii de susținere a implementării strategiilor de dezvoltare locală.
 
Conform documentului, strategia de dezvoltare locală va fi evaluată de comisia care va atribui un anumit punctaj, după care va aproba mijloacele financiare pentru fiecare an calendaristic, dar nu mai mult decât a solicitat GAL-ul în conformitate cu planul operațional, care prevede activități ce se vor desfășura într-o perioadă de doi ani, în următoarele proporții:
 

  • pentru 50–66 de puncte – până la 2,0 mil. lei;
  • pentru 67–83 de puncte – până la 2,5 mil. lei;
  • pentru 84–100 de puncte – până la 3,0 mil. lei.

 

Mijloacele financiare vor fi distribuite în cuantum de 20% pentru măsura nr. 1. Sprijin pentru funcționarea GAL-ului, iar 80% – pentru implementarea măsurii nr. 2. Susținerea implementării strategiei de dezvoltare locală.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

659 vizualizări

Data publicării:

28 Aprilie /2022 07:55

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

gal | subvenționare în avans | proiect hotarire guvern

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon