Știri

Suma creditelor acordate în luna iunie, în creștere

În luna iunie 2019, creditele noi acordate au constituit 2830,2 mil. lei, în creștere cu 8,7% față de luna iunie 2018, potrivit datelor Băncii Naționale cu referire la evoluția pieței creditelor și a depozitelor în luna iunie curent. Volumul creditelor acordate în moneda națională a constituit 2 078,0 mil. lei, iar cel al creditelor acordate în valută recalculat în lei moldovenești a constituit 752,2 mil. lei. Astfel, ponderea creditelor acordate în moneda națională a reprezentat 73,4%, iar a celor în valută – 26,6%. Împrumuturile acordate în lei au fost reprezentate, preponderent, de cele acordate persoanelor juridice, inclusiv societăților comerciale nefinanciare, care dețin o pondere de 43,8%, iar cele în valută au fost solicitate, în principal, de către societățile comerciale nefinanciare - 96,6%. Potrivit datelor, cele mai atractive au fost creditele acordate pe termen de la doi până la cinci ani, care constituie circa 49,8% din totalul celor acordate, iar persoanele juridice dețin ponderea de 33,6% din totalul creditelor oferite. Totodată, în luna iunie 2019, depozitele noi atrase la termen au constituit 2182,8 mil. lei, micșorându-se cu 5,1% față de luna iunie 2018. În moneda națională au fost atrase 1302,8 mil. lei, cu 19,5% mai puțin față de luna precedentă și în scădere cu 10,1% față de iunie 2018. Volumul depozitelor în valută recalculat în lei a constituit 880,0 mil. lei, în scădere cu 10,7% față de luna precedentă și în creștere cu 3,3% comparativ cu luna iunie 2018. Astfel, ponderea depozitelor atrase în moneda națională a constituit 59,7%, a celor în valută – 40,3%. În perioada de raportare depozitele atrase au fost reprezentate, preponderent, de depozitele persoanelor fizice – 82,1%. Cele mai atractive depozite, din perspectiva termenelor, au fost cele de la 6 până la 12 luni, care constituie circa 46,9% din totalul depozitelor atrase la termen. Rata medie la depozitele noi atrase în moneda națională a constitut 4,60%, iar la cele în valută – 1,04%
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Banca Naţională a Moldovei

951 vizualizări

Data publicării:

23 Iulie /2019 11:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

BNM | credite bancare | depozite bancare | persoana fizică | persoan juridica | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon