04
03
2020

333

Termenul de rambursare a unor credite oferite agricultorilor poate fi revizuit
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului privind modul de utilizare a mijloacelor financiare provenite din rambursarea creditelor tehnice alocate de la bugetul de stat în anii 2004 – 2009 (Regulament).
Amintim că, acesta prevede transmiterea în gestionare a mijloacelor financiare alocate în perioada indicate pentru crearea staţiunilor tehnologice de maşini şi a mijloacelor provenite din rambursarea creditelor tehnice, iar Institutul de Tehnică Agricolă „Mecagro” a obținut posibilitatea de a comercializa în rate producătorilor tehnică agricolă de producție autohtonă.
Beneficiarii ai acesteia sunt și agricultorii ce dețin terenuri agricole după traseul Rîbința – Tiraspol, care, până în luna august 2018, nu au avut acces la loturile sale. La momentul actual, aceștia se confruntă cu riscul declarării insolvabilității, deoarece termenul de rambursare a creditelor este de 3 ani, iar în lipsa producției agricultorii nu au posibilitatea să obțină venituri, inclusiv pentru stingerea datoriilor pentru tehnica agricolă.
Ținând cont de acest fapt, MADRM propune oferirea ITA „Mecagro” a posibilității de prorogare repetată (prima prorogare a avut loc în anul 2013, în baza HG nr.596) a termenului de rambursare a creditelor proprietarilor terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbința – Tiraspol, dar și celor care au fost afectați de calamități naturale. Astfel, Institutul va putea proroga de două ori de până la 3 ani termenul de rambursare a creditului respectiv.
Proiectul poate fi consultat până la date de 18 martie 2020.
-
Domeniu:
-
Autorul|Newsmaker:
-
Instituție:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD", Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului