Știri
Un ombudsman pentru mediul de afaceri
Ombudsmanul va realiza apărarea drepturilor şi intereselor antreprenorilor prin prevenirea încălcării acestora, monitorizarea şi raportarea modului de respectare a lor la nivel naţional, promovarea mecanismelor de apărare a acestora, perfecţionarea legislaţiei, va asigura colaborarea internaţională în acest domeniu. Totodată, avocatul va coopera cu oricare persoană, organizaţie necomercială, instituţie sau autoritate publică cu activitate în domeniu, poate sesiza Curtea Constituţională şi să înainteze acţiuni în instanţele judecătoreşti. Conform hotărârii adoptate, acesta va fi numit de Parlament, fiind autonom de Avocatul Poporului și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului. Instituirea acestei funcții necesită majorarea efectivului-limită al Oficiului Avocatului Poporului cu 11 unități, care vor asista activitatea ombudsmanului pentru drepturile antreprenorilor.
Premierul Ion Chicu a menționat în cadrul ședinței Executivului că reprezentanții mediului de afaceri au solicitat în repetate rânduri instituirea funcției de Avocat al poporului care să le apere drepturile.
Autoritățile preconizează să pună în aplicare prevederile legii din 1 ianuarie 2021.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1000 vizualizări
Data publicării:
06 Noiembrie /2020 09:25
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
ombudsman | antreprenori | hotarire guvern | monitorul.fisc.md
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.