Știri
Facilitarea activității mediului de afaceri. Ce modificări sunt propuse în Codul muncii
Inițiativa legislativă ce vizează facilitarea activității mediului de afaceri și vine cu modificări în 13 acte normative, a fost susținută de Executiv în cadrul ședinței din 7 martie și urmează a fi examinat în ședință plenară de către Parlament. Hotărârea Guvernului nr.125 a fost publicată în MO din 8 martie.
Reamintim că proiectul conține o serie de modificări și la Codul muncii, cum ar fi programarea concediilor de odihnă anuale pentru anul următor de către angajator de comun acord cu reprezentanții salariaților până la sfârșitul fiecărui an calendaristic, în momentul de față, planificarea acestora fiind obligatorie cu cel puţin 2 săptămâni înainte de sfârşitul fiecărui an calendaristic.
Totodată, proiectul prevede mai multă flexibilitate la achitarea indemnizației de concediu de către angajator. Dacă redacția actuală stabilește plata indemnizației cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu, după aprobarea modificărilor părțile vor putea agrea și o altă dată, dar nu mai târziu de cea a achitării salariului pentru luna în care a fost acordat concediul.
Mai multe intervenții se propun la regulamentul intern al unității, care va fi un act juridic opțional care, la decizia angajatorului, poate fi întocmit în fiecare unitate, cu consultarea reprezentanților salariaților și care se aprobă prin ordinul (dispoziția, decizia, hotărârea) angajatorului. Ca urmare, angajatorii care întocmesc în mod benevol regulamente interne, vor aplica în modul corespunzător prevederile din Codul muncii referitoare la acest regulament.
Totodată, etapele și procedurile evaluării performanței individuale a salariatului nu vor mai fi specificate în regulamentul intern al unității, urmând a fi reflectate în regulamentul de evaluare a performanței individuale a salariatului.
Noile prevederi din proiect stabilesc că angajatorul va fi obligat să țină evidența timpului de muncă prestat efectiv de fiecare salariat, inclusiv a muncii suplimentare, a muncii prestate în zilele de repaus şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare conform modelului aprobat prin convențiile colective naționale sau să țină evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris, în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia.
În același timp, se propune modificarea mai multor articole din CM ce se referă la informarea angajaților. Obligația va fi asigurată de angajator printr-un anunț transmis prin poșta electronică sau prin alt mijloc de comunicare, ce poate fi accesat de către fiecare salariat şi/sau prin anunț public plasat pe pagina web a unității sau prin anunț public plasat pe un panou informativ cu acces general la sediul unității, inclusiv la fiecare dintre filialele sau reprezentanțele acesteia.
De asemenea, se precizează că temeiul de concediere pentru absența fără motive întemeiate de la serviciu timp de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă este aplicabil doar pentru regimul de muncă de cel puțin 8 ore pe zi, iar în cazul salariaților cu regim de muncă mai mic de 8 ore se va aplica cel puțin jumătate din regimul de muncă a zilei în care salariatul a absentat etc.
Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1490 vizualizări
Data publicării:
10 Martie /2023 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
angajatori | proiect de lege | Codul muncii
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.