Știri
Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate pot beneficia de suspendarea obligațiilor de plată față de creditori. Legea a intrat în vigoare
Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta și arșița din anul pot beneficia de suspendarea obligațiilor de plată față de creditori pentru o perioadă de 6 luni. În Monitorul Oficial din 19 septembrie curent a fost publicată Legea nr.240 din 13 septembrie 2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024.
Conform legii, va fi suspendată obligația de plată a datoriilor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor și creditelor, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și penalități, datorate de fermieri în anul 2024. De această facilitate vor beneficia fermierii care întrunesc, cumulativ, următoarele condiții: au obținut credite, bunuri în leasing sau inputuri (fertilizanți, pesticide, semințe, echipamente și tehnică agricolă etc.) utilizate pentru activitățile agricole în baza unor contracte încheiate în perioada 1 septembrie 2023 – 1 septembrie 2024; culturile agricole ale acestora au fost afectate de secetă în proporție de cel puțin 60 %, iar suprafața prelucrată afectată constituie nu mai puțin de 50 % și nu a fost înaintată procedura de insolvabilitate.
Referitor la condiția ce vizează gradul de afectare a culturilor, legea prevede că acesta se probează prin Actul de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole de situațiile excepționale cu caracter natural, întocmit în conformitate cu anexa nr. 1 la Ordinul MAIA și MAI nr. 49/150 din 25 martie 2024 сu privire la aprobarea Îndrumarului metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole ca urmare a situațiilor excepționale cu caracter natural. Suprafața prelucrată se probează prin raportul 4-AGR, iar în cazul debitorului care posedă terenuri cu destinație agricolă cu o suprafață mai mică de 10 ha, prin certificatul emis de către primar.
Astfel, în raport cu debitorii prevăzuți, se suspendă de drept, pe un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, obligația de plată a datoriilor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor și creditelor, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și penalități, datorate de debitori în anul 2024 către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Este important de menționat faptul că pentru perioada de suspendare nu se calculează penalități de întârziere sau alte plăți pentru extinderea termenelor contractului de credit sau împrumut.
Totodată, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, sub sancțiunea decăderii din drepturile prevăzute de aceasta, debitorul notifică creditorii despre cazul de afectare a culturilor agricole. Notificarea se realizează prin intermediul unor mijloace de comunicare scrisă (în formă liberă), cu anexarea listei tuturor creditorilor vizați de lege și a datoriilor către fiecare din aceștia, precum și a actelor doveditoare a întrunirii cerințelor.
Garanțiile financiare emise de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care garantează creditele solicitate de debitorii eligibili în corespundere cu prezenta lege, se vor prelungi pe un termen egal cu termenul restructurării/reeșalonării creditului, dar nu mai mult de 31 decembrie 2025.
Legea a intrat în vigoare la data publicării.
Precizăm că inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Conform datelor, seceta produsă în anul 2024 a afectat peste 208,2 mii ha, în timp ce grindina și înghețul – peste 4 mii ha și, respectiv, circa 3,8 mii ha. Totodată, ploile, grindina și vântul puternic au afectat peste 7,2 mii ha.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
814 vizualizări
Data publicării:
23 Septembrie /2024 07:56
Catalogul tematic
Agricultura | Noutăți
Etichete:
penalitate | credite bancare | fermierii | seceta | Agricultură
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.