Știri

Guvernul a aprobat Programul național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru 2023-2026

În cadrul ședinței din 30 august anul curent, Cabinetul de miniștri a aprobat Programul național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) - un document de politici pe termen mediu și a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor pentru stabilirea priorităților și măsurilor în domeniul achizițiilor publice, precum și întru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice.

 

Conform documentului,  obiectivul general ce urmează a fi atins prin implementarea Programului, este dezvoltarea unui sistem performant de achiziții publice capabil să furnizeze „valoare pentru bani” în utilizarea fondurilor publice. Atingerea obiectivului general presupune intervenția pe verticală - la nivel strategic, tactic și operațional și intervenția pe orizontală - cadrul de reglementare, competențe, procesul de achiziție publică.

 

Totodată, Programul prevede mai multe obiective specifice care sunt stabilite astfel încât să permită atragerea partenerilor din cadrul organizațiilor internaționale sau societății civile, pentru coordonarea implementării sau monitorizare.

 

Astfel, unul din obiectivele specifice ține de re-engineering-ul sistemului electronic de achiziții, pentru a răspunde cerințelor la nivel național și european și realizarea a minim 80% din valoarea achizițiilor inițiate anual cu utilizarea sistemului electronic (e-procurement) pentru întreg ciclul de achiziții (planificare, derularea procedurii, atribuire, managementul contractului – amendamente), începând cu anul 2025.

 

Re-engineering-ul achiziţiilor electronice este o componentă esenţială a dezvoltării sectorului achiziţiilor publice, prin implementarea unui sistem electronic eficient și transparent de realizare, evidență și control al achizițiilor publice în Republica Moldova. Scopul principal este sporirea transparenţei în procesul de achiziţii publice, obţinerea valorii pentru banii publici, îmbunătăţirea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la piaţa achiziţiilor publice şi implicit a concurenţei, dar şi reducerea costurilor de tranzacţionare pentru toate părţile implicate, contribuind astfel la asigurarea unui sistem naţional de achiziţii publice competitiv şi durabil.

 

Costurile acțiunilor propuse pentru realizarea Programului vor fi acoperite din sursele financiare planificate în bugetul de stat pentru anul 2023 și estimate în Cadrul bugetar pe termen mediu 2024-2026. După luarea deciziilor privind rolurile și atribuțiile organizațiilor de la nivel strategic, tactic și operațional precum și stabilirea modelului de centralizare pentru desfășurarea procedurilor la nivel de APC/APL, costurile din bugetul de stat vor fi reevaluate și definitivate, cu ulterioara includere în CBTM și legea bugetului de stat. De asemeni, costurile necesare pentru implementarea acțiunilor stabilite vor fi acoperite și din surse externe, valoarea cărora fiind estimată la 7,9 mil. euro.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1148 vizualizări

Data publicării:

01 Septembrie /2023 08:00

Catalogul tematic

Achiziţie publică | Noutăți

Etichete:

noutati | achizii publice

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon