Sectorul agrar
Se propune aprobarea Regulamentului de repartizare a mijloacelor Fondului de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural
Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural va constitui 900 mil. lei, inclusiv 231,0 mil.lei din contul Programului ENPARD Moldova - suport pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Un proiect ce are drept scop aprobarea Fondului respectiv, dar şi a Regulamentului privind repartizarea mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a fost elaborat şi propus spre consultare de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Potrivit documentului, mijloacele în cauză vor fi utilizate pentru creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin restructurare şi modernizare, precum şi pentru atragerea investiţiilor în exploataţiile agricole pentru restructurare şi adaptare la standardele Uniunii Europene. Mijloacele Fondului se utilizează conform măsurilor de sprijin şi în limitele alocaţiilor aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul respectiv, Legea cu privire la principiile de subvenționare a producătorilor agricoli şi redistribuite pe parcursul anului în funcţie de prioritatea acestora. Sursele financiare vor fi distribuite pentru asigurarea unor măsuri stabilite, printre care:
- stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor şi a fructelor pe teren protejat
- stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale, inclusiv a plantaţiilor viticole şi a plantaţiilor pomicole
- stimularea investiţiilor pentru utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice
- stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură etc.
Proiectul mai prevede repartizarea Instituției Publice „Oficiul Național al Viei și Vinului” a alocațiilor în sumă totală de 29289,5 mii lei, aprobate în conformitate cu prevederile din Legea bugetului de stat pentru anul 2017 nr.279 din 16 decembrie 2016, în calitate de contribuție a bugetului de stat la formarea Fondului Viei și Vinului. Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural stabileşte măsurile de sprijin din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, precum şi modul de administrare a fondului în vederea asigurării şi garantării corectitudinii de alocare a mijloacelor, inclusiv condiţiile obligatorii necesare pentru obţinerea mijloacelor, criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, cuantumul sprijinului financiar alocat, modalităţile de recepţionare, inspectare, autorizare, contabilizare plăţi. Regulamentul este valabil pentru perioada 2017-2020. Potrivit Regulamentului, sunt pasibili de subvenţionare producătorii agricoli, grupurile de producători care au efectuat investiţia ce corespunde obiectivelor şi domeniilor de acţiune aferente fiecărei măsuri de sprijin financiar, stabilite în Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală, aprobată prin Hotărârea guvernului nr.409 din 04 iunie 2014. Astfel, producătorii trebuie să aibă la bază un plan de afaceri, prin care să se demonstreze fezabilitatea proiectului realizat, pentru investiții ce depășesc 0,5 mil. lei şi su nu aibă restanţe la achitarea impozitelor şi taxelor faţă de bugetul public naţional, la momentul depunerii cererii de subvenţionare. Totodată, aceştia trebuie să dispună de apartenență la una din asociațiile producătorilor agricoli cu profil general sau ramural şi să dovedească, prin acte confirmative, realizarea investiţiei (facturi, ordine de plată, acte de dare în exploatare, etc.) Nu sunt pasibili de subvenţionare producătorii agricoli care sunt incluși în Lista de interdicție a producătorilor agricoli. În vederea încurajării producţiei agroalimentare ecologice, susţinerii businessului mic şi mijlociu şi atragerea tineretului în agricultură, a femeilor din mediul rural, cu subvenţii în cuantumurile majorate, în condiții generale din valoarea investiției eligibile, se prevede acordarea a 15% producătorilor agricoli tineri și femeilor, 20% producătorilor agricoli preocupaţi de cultivarea culturilor ecologice sau creşterea şeptelului animalelor ecologice şi 10% producătorilor agricoli, care au achiziţionat bunuri eligibile la subvenţionare, de producţie autohtonă. Regulamentul prevede că pentru obţinerea subvenţiilor producătorii trebuie să prezinte o serie de documente:
- cererea de solicitare a spriginului financiar pentru măsura respectivă
- copia de pe certificatul de înregistrare, cu anexarea declaraţiei de constituire, pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier);
- copia de pe raportul financiar pe anul precedent celui de gestiune pentru persoanele juridice, cu excepţia producătorilor agricoli înfiinţaţi în anul subvenționării, avizat în modul stabilit de către Direcţia statistică, iar în cazul gospodăriilor ţărăneşti – darea de seamă unificată (formularul UNIF 14), cu excepţia producătorilor agricoli înfiinţaţi în anul în curs de subvenționare;
- certificatul ce atestă faptul că producătorul agricol este membru al unei asociaţii profesionale de profil şi/sau al unei organizaţii profesionale pe produs, conform Legii nr. 257- XVI din 27 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole şi agroalimentare, eliberat de asociaţia şi/sau organizaţia în cauză;
- declaraţia pe propria răspundere privind veridicitatea datelor şi a documentelor prezentate, inclusiv angajamentul de a nu înstrăina/transmite în folosinţă sub nicio formă investiţia supusă subvenţionării, de a nu casa, defrişa plantaţiile multianuale, conform perioadelor de timp specificate;
- plan de afaceri, prin care să se demonstreze fezabilitatea proiectului realizat, pentru investiții ce depășesc 0,5 mil. lei
- copia de pe certificatul HACCP, după caz, GlobalGap, GMP sau ISO
- copia de pe certificatul ce atestă participarea la cursul de instruire a producătorilor agricoli cu număr total de la 24-40 ore
Proiectul ce prevede aprobarea Regulamentului privind repartizarea mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural poate fi consultat aici
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
3550 vizualizări
Data publicării:
27 Ianuarie /2017 09:14
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
regulament | repartizare | fondul de dezvoltare | Agricultură | AIPA
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.