Monitorul SFS

3 zile până la expirarea termenului de achitare a primei părți a impozitului pe bunurile imobiliare

Pe 15 august curent se încheie termenul limită în care proprietarii de bunuri imobiliare pot să achite prima parte a impozitului pe bunurile imobiliare. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat reamintește că potrivit prevederilor Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare se achită în bugetul unității administrativ-teritoriale, conform locului de amplasare a bunului imobiliar, în două părți egale, până la data de 15 august și, respectiv, 15 octombrie. Sugerăm deținătorilor de bunuri imobliare care încă nu și-au exercitat obligațiunea de achitare, să nu ezite până la data de 15 august, curent (1/2 din suma totală). Reiterăm: pentru neplata impozitului pe bunurile imobiliare în termenii prevăzuți de legislație, se aplică, conform prevederilor art.228 alin. (2) din Codul fiscal, majorare de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada care începe după scadența impozitului și care se încheie în ziua plății efective inclusiv. Astfel, majorarea de întârziere pentru anul 2019 este stabilită în mărime de 0,0329 % per zi. NOTĂ: 80% dintre proprietarii de bunuri imobiliare și-au exercitat obligația de achitare a impozitului imobiliar și al celui funciar până la data de 30 iunie 2019. Astfel, circa 400 milioane lei au fost acumulați la Bugetul public național din acest tip de impozit, plătitorii beneficiind de o reducere de 15% din suma total calculată.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1299 vizualizări

Data publicării:

12 August /2019 16:54

Catalogul tematic

Impozitul pe bunurile imobiliare | Noutăți

Etichete:

impozit imobiliar | SFS | achitare | termen de achitare | buget

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon