Monitorul SFS

În atenția conducătorilor piețelor din municipiul Chișinău

Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, în legătură cu multiplele încălcări ce apar în pieţe în legătură cu activitatea neînregistrată sub careva dintre formele organizatorice-juridice ale persoanelor fizice, intervine asupra următoarelor. Potrivit prevederilor art. 263 alin. (1) din Codul contravențional al Republicii Moldova, desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil, se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale. În acelaşi timp, articolul 275 alin. (2) din Codul menţionat, stabileşte că admiterea de către administraţia pieţei a comercializării în piaţă a mărfurilor industriale nealimentare şi alimentare de către persoane fizice şi juridice care nu sînt înregistrate, conform legii, în calitate de subiecți ai activității de întreprinzător sau care nu posedă patentă pentru dreptul de a desfăşura activitate comercială, se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. În această ordine de idei, Serviciul Fiscal de Stat, atenţionează asupra necesităţii de conformare prevederilor sus-numitului Act legislativ şi solicită prevenirea şi evitarea activităţii neînregistrată sub careva dintre formele organizatorice-juridice ale persoanelor fizice, cu efectuarea inventarierii celor ce activează pe teritoriul pieței.

via | www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1154 vizualizări

Data publicării:

11 Februarie /2016 09:20

Domeniu:

Administrare fiscală | Legislație fiscală | Noutăți fiscale

Etichete:

IFPS | conducere | piata | Chisinau

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon