Monitorul SFS

Transportatorii, în vizorul Serviciului Fiscal de Stat

În scopul prevenirii cazurilor de prejudiciere a bugetului de stat, Serviciul Fiscal de Stat continuă monitorizarea sectoarelor economiei naționale cu un risc sporit de neconformare fiscală, unul din obiectivele principale ale SFS fiind aplicarea măsurilor de descurajare a desfășurării ilicite a activității de întreprinzător.
 
Pe parcursul anului 2020, au fost întreprinse acțiuni de conformare voluntară și forțată față de contribuabilii care prestează servicii de transport ilicit interurban/internațional de persoane, dar și în regim de taxi, a persoanelor fizice care practică activitate de transport ilicit de pasageri în traficul internațional.

 

În aceeași perioadă  SFS a recepționat 278 dosare contravenționale cu privire la prestarea ilicită a serviciilor de transport de persoane și/sau mărfuri, prezentate de către Agenția Națională Transport Auto. În rezultatul acțiunilor de administrare fiscală întreprinse, față de persoane fizice ce practică ilicit transport de persoane și/sau colete în traficul internațional, 72 șoferi au fost sancționați, în baza art. 263 alin. 1 din Codul contravențional1.

 

Serviciul Fiscal de Stat în continuare recomandă contribuabililor să se conformeze prevederilor legislației în vigoare.

_______________________________________________________

1 Articolul 263. Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător

(1) Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil

se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale.


via | www.sfs.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

925 vizualizări

Data publicării:

06 Octombrie /2020 12:11

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți

Etichete:

transportatorii | control

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon