Cotidian
Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Panorama
Compartimentul «Panorama» conține informații ce țin de administrarea fiscală, legislație fiscală internațională, economie mondială, mediu de afaceri din alte țări
Agenţia Naţională a Medicamentului şI Dispozitivelor Medicale (ANDM) a decis să suspende autorizaţia de punere pe piaţă pentru 40 de medicamente care au fost aprobate pe baza unor studii clinice efectuate de compania de cercetare GVK Biosciences la o unitate din India.
01 August /2015 11:10
Statul German a luat o măsură extraordinară față de principala politică a facebook de a folosi numele reale pe pagina personală. Potrivit Reuters citat de playtech.ro, autoritatea însărcinată cu protejarea datelor care reglementează Facebook în Germania a refuzat atât să schimbele numele utilizatorilor, cât și să ceară datele de identificare din buletin.
31 Iulie /2015 12:30
Populația lumii va ajunge la 8,5 miliarde până în 2030, la 9,7 miliarde până în 2050 și 11,2 miliarde în 2100. Peste șapte ani populația Indiei o va depăși pe cea a Chinei, iar peste 35 de ani Nigeria va întrece Statele Unite ale Americii devenind a treia cea mai populată țară din lume. Cel puțin asta arată noul raport al Organizației Națiunilor Unite World Population Prospects lansat miercuri, transmite Agora.
31 Iulie /2015 11:15
Вопрос реальный, учитывая данные доклада Организации Объединенных Наций, которые демонстрируют значительный рост населения в мире к 2100 году. На сегодняшний день население нашей планеты составляет 7,3 млрд человек. Согласно докладу ООН, в 2050 году на Земле будет жить 9,7 млрд людей, а в 2100-м – 11,2 млрд. Может ли Земля выдержать этот неумолимый рост населения?
30 Iulie /2015 16:30
Parcul de distracții Disneyland din Paris și-a apărat miercuri politica de prețuri, după ce Comisia Europeană anunțase în ajun că analizează plângeri din partea consumatorilor referitoare la existența unor tarife diferite în funcție de cetățenia clienților, relatează AFP și EFE, citat de agerpres.ro.
30 Iulie /2015 12:30
Правительство Великобритании намерено остановить потоки «грязных денег», с помощью которых приобретается престижная недвижимость в Лондоне и других городах, заявил премьер-министр Дэвид Кэмерон. Однако неучтенные потоки капитала — проблема глобального масштаба, и больше всего от этого страдают развивающиеся страны. Лондону не нужны «грязные деньги» — по крайней мере, так говорит британский премьер-министр Дэвид Кэмерон.
30 Iulie /2015 10:15
Uneori, lucruri urate se intampla si economiilor bune. In acest fel isi incepe reporterul Matt O'Brien, de la Washington Post, editorialul despre tragedia economiei finlandeze, lovita puternic de criza financiara si care, spre deosebire de Suedia, nu a reusit inca sa treaca de recesiune. Vinovata pare sa fie moneda europeana.
29 Iulie /2015 15:40
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *