Știri

Plata compensatorie pentru personalul din sectorul bugetar va fi ajustată

Plata compensatorie acordată ca măsură de protecție socială întru garantarea și menținerea salariilor personalului unităților bugetare, reieșind din cuantumul minim necesar de asigurare socială stabilit pe țară, va fi majorată de la 4 mii la 5 mii de lei.

 

În contextul ajustării și eliminării unor discrepanțe salariale pentru unele categorii de angajați din sectorul bugetar, urmare a modificării inclusiv a unor prevederi din cadrul normativ general în domeniul salarizării ce vizează Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Ministerul Finanțelor propune modificări la HG nr.1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018.

 

Astfel, în cazul în care, pentru unii salariaţi din unităţile bugetare, prin aplicarea Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, salariul lunar calculat pentru o funcţie cu durata normală a timpului de muncă este mai mic de 5 mii de lei, aceştia vor beneficia de plăţi compensatorii. Plata compensatorie se determină ca diferenţă dintre suma de 5 mii de lei şi salariul lunar calculat în condiţiile Legii nr.270/2018 şi se recalculează proporţional timpului efectiv lucrat.

 

Totodată, se propune ca pentru personalul de deservire tehnică, auxiliar și muncitoresc sporul pentru performanță să se acorde lunar și să fie achitat concomitent cu salariul, fără desfășurarea procesului de evaluare a performanței individuale. Modul de stabilire a sporului pentru performanță, condițiile de acordare, criteriile specifice, precum și cuantumul acestuia pentru categoria respectivă de personal urmează a fi stabilite în actul administrativ cu caracter intern.

 

Suplimentar, se propune modificarea cuantumului sporului cu caracter specific de la 110% la 80% stabilit în funcţie de eficienţa în activitate şi riscul asumat pentru angajații Serviciului Vamal şi Serviciul Fiscal de Stat, în contextul alinierii și racordării la modificările introduse la art.10 din Legea bugetului de stat pentru anul 2024, în partea ce ține de majorarea valorii de referință derogatorii de la 1800 la 2100 lei pentru personalul din autoritățile vizate (modificarea anexei nr.4 pct. 5 la HG nr. 1231/2018).

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

652 vizualizări

Data publicării:

19 Ianuarie /2024 08:03

Domeniu:

Cheltuielile bugetare | Sistemul bugetar

Etichete:

plată | cadru bugetar | buget

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon