Întrebări și răspunsuri

29.1.11.12 Constituie obiect al impunerii pentru agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (SIMM) donația efectuată de către aceștia?

În conformitate cu prevederile art. 542 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii este venitul determinat conform contabilităţii financiare, obţinut în perioada fiscală de declarare.
În scopul aplicării regimului SIMM, agentul economic urmează să determine obiectul impunerii prin aplicarea contabilității de angajamente reieșind din prevederile legislației contabile.

 În contabilitatea financiară, potrivit prevederilor SNC „Cheltuieli”, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 118 din 6 august 2013, valoarea activelor transmise cu titlul gratuit nu se contabilizează în componența veniturilor dar se include în componența cheltuielilor financiare ale entității.
 
Concomitent, menționăm că, capitolul 71 al titlului II din Codul fiscal nu prevede norme privind ajustarea obiectului impozabil, cu excepția cazurilor de retur de marfă sau discoutului (reducerii) și cu excepția veniturilor stipulate la art. 542 alin.(3) din Codul fiscal.
Prin urmare, prevederile art. 21 alin. (5) din Codul fiscal nu se extind în cazul agenților economici care aplică regimul SIMM și respectiv donația nu constituie obiect al impunerii pentru agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1059 vizualizări

Data publicării:

20 Decembrie /2021 07:45

Catalogul tematic

Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală

Etichete:

IMM | Cod fiscal | SIMM20 | agent economic

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon