Întrebări și răspunsuri

(29.1.1.19) Cum urmează a fi impozitate cîștigurile din jocurile de noroc?

  În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (33) din Codul fiscal, fiecare plătitor de cîştiguri urmează să rețină și să verse la buget un impozit în mărime de 12% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.

        Totodată, potrivit art. 12 pct. 14) din Codul fiscal, cîştiguri reprezintă veniturile brute obținute de la jocurile de noroc, loterii și de la campaniile promoționale atît în formă monetară, cît și nemonetară. Câştigul obţinut prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice reprezintă valoarea totală a sumei retrase din contul de joc. În scopul aplicării prezentei noţiuni, cîştigul de la jocurile de noroc realizat în cazinouri, la automatele de joc, la pariuri pentru competiţiile/ evenimentele sportive reprezintă valoarea diferenţei pozitive dintre suma cîştigată şi suma mizată, confirmată documentar. În celelalte cazuri, cîştigul reprezintă suma totală cîştigată.

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Legii nr. 60 din 23.04.2020, în vigoare 01.01.2021]

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

909 vizualizări

Data publicării:

07 Aprilie /2021 07:22

Domeniu:

Impozitul pe venit | Legislație fiscală

Etichete:

jocuri de noroc | impozit | buget | impozit pe venit

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon