Întrebări și răspunsuri

29.4.46 Care este modalitatea de confirmare a rezidenței unei persoane juridice nerezidente?

În conformitate cu art. 4 alin. (1) din Codul fiscal, dacă un tratat internaţional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decât cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional.
    În temeiul prevederilor art. 793 alin.(2) din Codul fiscal, pentru aplicarea prevederilor tratatelor internaționale, persoana juridică nerezidentă, pentru a-şi confirma rezidenţă, prezintă plătitorului de venit copia certificatului de rezidenţă sau a documentului ce atestă înregistrarea acesteia în ţara sa de rezidenţă, sau a extrasului de pe pagina web oficială a autorităţii din statul de rezidenţă ce atestă rezidenţa fiscală ori înregistrarea persoanei juridice. Documentul ce atestă rezidenţa emis într-o limbă străină se prezintă plătitorului de venit cu traducere în limba de stat, cu excepţia celui emis în limba engleză sau în limba rusă. Certificatul de rezidenţă emis pentru o perioadă fiscală este aplicabil şi pe perioada primelor 60 de zile ale perioadei fiscale următoare, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă. În cazul în care certificatul de rezidenţă nu a fost prezentat pentru anul calendaristic respectiv, se vor aplica prevederile legislaţiei fiscale din Republica Moldova.
    La primirea în calitate de documente ce confirmă rezidenţa unui nerezident, a extrasului de pe pagina web oficială a autorității din statul de rezidență, rezidentul Republicii Moldova plătitorul venitului în scopul confirmării dreptului la aplicarea prevederilor tratatelor internaționale, va accesa pagina web oficială a autorității din statul de rezidență indicată în extras și, pe proprie răspundere, va verifica veridicitatea datelor prezentate.
 Ținem să menționăm, că o verificare similară va fi efectuată de către funcţionarul fiscal în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu.
(Temei: Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/2-12/201 din 13.05.2022).

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1306 vizualizări

Data publicării:

02 Iunie /2022 07:50

Catalogul tematic

Legislație fiscală | Persoană juridică

Etichete:

rezident | persoan juridica | nerezident

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon