09
03 2020
783

4. (29.1.7.3.5) Care este regimul fiscal al ajutoarelor materiale oferite persoanelor terțe, care nu sunt angajați ai întreprinderii?

În conformitate cu prevederile art. art.90 alin.(2)-(3) din Codul fiscal, contribuabilii specificați la alin. (1) al aceluiași articol, au obligația de a reține în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 12% din plățile efectuate în folosul persoanei fizice, exceptând întreprinzătorii individuali și gospodăriile țărănești (de fermier), a persoanelor menţionate la cap. 101, 102 şi 103, pe veniturile obținute de către aceasta conform art.18 din Codul fiscal. Respectiv, acordarea unui ajutor material persoanelor care nu sunt angajaţi ai entităţii, constituie, în conformitate cu prevederilor art. 18 lit. o) din Codul fiscal, sursa de venit impozabilă, pentru care entitatea reţine, în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 12% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice. De asemenea, articolul 92 din Codul fiscal stabilește obligațiunea de achitare a impozitelor reținute la sursa de plată și prezentarea dărilor de seamă fiscale privind plățile și impozitele reținute către Serviciul Fiscal de Stat. Prin urmare, suma plăţii, precum şi suma impozitului reținut din acesta se vor reflecta în Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC18) (în rîndul 31, codul sursei de venit “PL”), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.126 din 04.10.2017, care se prezintă Serviciului Fiscal de Stat pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost plățile respective. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.90 din Codul fiscal, prin Legea nr.171 din 19.12.2019, în vigoare din 01.01.2020, publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019)

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.