Monitorul SFS

Regulamentul cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare, la consultări publice

 

Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare, în contextul ratificării Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare și aprobării Legii privind implementarea prevederilor Acordului. Proiectul poate fi vizualizat aici.

 

Reieșind din importanța acestuia pentru Republica Moldova, în calitate de membru al Forumului Global al OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale, se invită toate părțile interesate să se expună pe marginea Regulamentului respectiv și să prezinte propuneri până la 5 iunie 2023, la adresele electronice: irina.moraru@sfs.md și igor.cebotarenco@sfs.md.

 

Republica Moldova are ca angajament implementarea primului schimb automat de informații privind conturile financiare în luna septembrie 2024 și alinierea la Standardul Comun de Raportare al OCDE.

 

În scopul realizării schimbului automat de informații, Serviciul Fiscal de Stat urmează să comunice anual autorităților competente ale jurisdicțiilor participante, prin intermediul schimbului automat, informații de natură financiară cu privire la conturile deschise și/sau închise de rezidenții altor jurisdicții participante.

 

Consecvent, Serviciul Fiscal de Stat va recepționa anual de la autoritățile competente ale jurisdicțiilor participante, prin intermediul schimbului automat, informațiile de natură financiară cu privire la conturile rezidenților Republicii Moldova deschise și/sau închise în instituțiile financiare din acele jurisdicții participante.

 

Mai multe detalii puteți consulta și aici.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

565 vizualizări

Data publicării:

31 Mai /2023 11:49

Domeniu:

Activitatea SFS

Etichete:

consultari publice | conturi financiare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon