Știri
Regulamentul privind modul de restituire a primelor de AOAM achitate în sumă fixă, în vigoare
Restituirea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) achitate în sumă fixă se va efectua în baza unei cereri, depusă de către solicitant personal sau prin reprezentant, conform modelului stabilit în anexa nr. 1 la Regulamentul privind modul de restituire a primelor de AOAM achitate în sumă fixă, publicat în MO joi, 25 ianuarie anul curent.
Regulamentul, aprobat prin Ordinul directorului general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr. 12-A din 15.01.2024, reglementează modalitatea de restituire a primelor de AOAM achitate în sumă fixă la cererea persoanelor fizice prevăzute1 la art. 23 alin. (2) și (21) din Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (Legea nr. 1593/2002), precum și de restituire a plăților efectuate în plus la contul primelor de AOAM în sumă fixă.
Conform prevederilor intrate în vigoare, solicitanții prevăzuți la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 1593/2002 au dreptul la restituirea primei de AOAM achitată în sumă fixă dacă întrunește cumulativ următoarele cerințe: la data de 1 ianuarie a anului de gestiune face parte din una dintre categoriile de plătitori prevăzute2 la anexa nr. 2 la Legea nr. 1593/2002; pe parcursul anului de gestiune a fost inclus în una din categoriile de plătitori prevăzute3 la pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 1593/2002; a achitat prima în sumă fixă și în formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense în anul de gestiune; nu are restanțe la plata primei de AOAM în sumă fixă și/sau a penalității aferente acesteia.
Totodată, solicitantul prevăzut la art. 23 alin. (21) din Legea nr. 1593/2002 va fi în drept să pretindă la restituire dacă, suplimentar la condițiile enumerate supra, va achita prima de AOAM în sumă fixă până la data de 31 martie; pe parcursul anului de gestiune o va achita în formă de contribuție procentuală la alte recompense în mărime ce depășește cuantumul primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, aprobat prin legea fondurilor AOAM pentru anul respectiv.
Regulamentul prevede că vor putea pretinde la restituirea sumei achitate în plus la contul primelor de AOAM în sumă fixă solicitanții care vor achita prima în sumă fixă și/sau penalitatea aferentă în cuantum mai mare decât cel prevăzut de legislație sau au achitat prima în sumă fixă fără a avea această obligație conform legii și, totodată, nu au restanțe la plata primei și/sau a penalității aferente acesteia.
Cererea de restituire urmează a fi depusă la agenția teritorială a CNAM în a cărei rază teritorială se află domiciliul solicitantului. Cererea va putea fi transmisă și în formă electronică, iar în cazul depunerii acesteia prin reprezentant se va anexa actul ce atestă împuternicirile corespunzătoare.
În termen de 5 zile lucrătoare de la recepționarea cererii, agenția teritorială va verifica datele de identitate ale solicitantului și prima de AOAM achitată în sumă fixă, în baza datelor disponibile în sistemele informaționale de stat. În cazul în care, conform SI „Asigurarea obligatorie de asistență medicală”, se va constata existența restanțelor și/sau a penalității aferente primei, suma supusă restituirii se va trece în contul achitării acestor obligații.
Solicitanților prevăzuți la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 1593/2002 primele li se vor restitui în cuantum proporțional numărului de zile din anul de gestiune în care acesta a făcut parte din una din categoriile de plătitori prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 1593/2002, iar celor prevăzut la art. 23 alin. (21) din legea menționată li se va restitui cuantumul primei de AOAM în sumă fixă până la 31 martie.
Regulamentul prevede că solicitantului ce va pretinde restituirea sumei achitate în plus i se va restitui excedentul primei achitate în cuantum mai mare decât cel prevăzut de legislație sau prima de AOAM achitată în sumă fixă. Sumele se vor restitui la contul bancar/contul de plăți indicat în cerere.
În cazul decesului solicitantului, restituirea se va efectua către succesorul acestuia, care va deține certificat de moștenitor.
--------------------------
1 Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală
Articolul 23
(2) Persoanele fizice, incluse la data de 1 ianuarie a anului de gestiune în una din categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr. 2, care pe parcursul anului se includ în una din categoriile de plătitori prevăzute la pct. 2 din anexa nr.1 și care confirmă achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă pentru anul respectiv vor achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense pentru perioada respectivă, cu posibilitatea de a solicita restituirea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă achitată, în cuantum proporțional numărului de zile din anul de gestiune în care acestea au făcut parte din categoriile de plătitori prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 1.
(21) Persoanele fizice incluse la data de 1 ianuarie a anului de gestiune în una dintre categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr. 2 și care se asigură în mod individual până la data de 31 martie, iar pe parcursul anului achită prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la alte recompense în mărime ce depășește cuantumul primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, aprobat prin legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul respectiv, pot solicita restituirea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală achitate în sumă fixă.
2 Anexa nr.2 la Legea nr. 1593/2002
Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual
1. Persoanele fizice neangajate, cu domiciliul în Republica Moldova, care se includ în una din următoarele categorii:
a) proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract;
b) fondatorii de întreprinderi individuale;
c) persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
d) titularii de patentă de întreprinzător;
d1) persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor;
e) persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia terenurilor cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
f) persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal.
2. Mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege.
21. Persoanele neangajate care exercită independent profesiunea de medic de familie în una dintre formele de organizare a activităţii profesionale prevăzute de Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995.
3. Alţi cetăţeni ai Republicii Moldova, străinii titulari ai dreptului de ședere permanentă și beneficiarii de protecție internațională, care nu sînt angajaţi şi nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sînt asigurate de Guvern, conform art.4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile(pe parcursul anului bugetar).
4. Străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase şi care nu sînt angajaţi, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.
3 Anexa nr. 1 la Legea nr. 1593/2002
Categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense
2. Angajaţii, inclusiv:
a) persoanele care deţin funcţii elective ori care activează în organizaţii sindicale sau patronale, în autorităţi executive, legislative sau de drept;
b) persoanele angajate în proiecte, instituţii şi organizaţii internaţionale care îşi desfăşoară activitatea în Republica Moldova, indiferent de sursa finanţării activităţii lor, dacă acordurile internaţionale nu stipulează altfel;
c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în asociaţii şi organizaţii obşteşti, înregistrate conform legislaţiei în vigoare;
d) cetăţenii Republicii Moldova angajaţi în ambasade, consulate şi alte misiuni permanente, situate pe teritoriul Republicii Moldova;
e) persoanele angajate de către întreprinzătorii individuali şi de către alţi angajatori persoane fizice;
f) persoanele angajate de către mediatori, notari, avocaţi, executori judecătoreşti, experţi judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţi şi traducători, administratori autorizaţi.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1116 vizualizări
Data publicării:
25 Ianuarie /2024 11:11
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
suma fixa | prima AOAM | restituirea
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.