Știri
Serviciul Vamal a constatat obligații vamale suplimentare de 1,493 mil. lei, în urma controalelor ulterioare
Serviciul Vamal anunță că în rezultatul controalelor ulterioare finalizate în perioada 22 mai – 10 iunie 2023, a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 1,493 mil. lei.
Astfel, au fost constatate următoarele tipuri de încălcări ale legislației vamale:
- nedeclararea integrală a unor elemente constitutive ale valorii în vamă a mărfurilor importate;
- clasificarea tarifară eronată a mărfurilor importate (alte vehicule cu motor electric), fapt ce a condus la beneficierea neîntemeiată a tratamentului tarifar favorabil la momentul vămuirii;
- clasificarea tarifară eronată a mărfurilor importate (părți pentru motoare), fapt ce a condus la neîncasarea taxei vamale (5%) la momentul vămuirii;
- prin intermediul asistenței administrative internaționale în domeniul vamal a fost stabilit că, la momentul vămuirii, a fost acordată neîntemeiat scutirea de taxă vamală în baza originii preferențiale a mărfurilor;
- utilizarea mijloacelor de transport destinate transportării persoanelor cu dizabilități de către alte persoane decât cele autorizate.
Ca rezultat al conformării voluntare a doi operatori economici, prin depunerea în adresa organului vamal a cererilor privind scoaterea de sub supraveghere vamală a mărfurilor (autovehicul, tractor rutier ) importate cu beneficierea de facilități fiscale și vamale, au fost recalculate drepturile de import corespunzătoare.
Totodată, organul vamal informează că potrivit prevederilor art. 232 alin. (2) Cod Vamal al Republicii Moldova, în cazul în care persoana, până la inițierea controlului ulterior, comunică din proprie inițiativă, în scris organului vamal despre comiterea contravențiilor vamale prevăzute la art.231 pct.6) şi pct.11) din Codul vamal al Republicii Moldova, cu anexarea actelor justificative, aceasta se eliberează de răspundere materială şi contravențională, cu condiția achitării incontestabile şi benevole a drepturilor de import datorate şi a penalităților calculate.
Instituții:
Serviciul Fiscal de Stat | Serviciul Vamal al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
927 vizualizări
Data publicării:
14 Iunie /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
obligaţii | proceduri vamale
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.