Știri
SFS a aprobat noi formulare de citații
În Monitorul Oficial de astăzi, 2 mai curent, a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 196 din 26 aprilie 2024 cu privire la aprobarea formularelor de citații, prin care au fost aprobate:
- Formularul citației privind examinarea cazului de încălcare a legislației;
- Formularul citației Serviciului Fiscal de Stat.
Citațiile privind examinarea cazului de încălcare a legislației și citațiile la Serviciul Fiscal de Stat se comunică/expediază persoanei citate prin poștă cu scrisoare recomandată și cu aviz de primite sau prin orice alt mijloc care să asigure confirmarea primirii lor sau se înmânează personal destinatarului sau altor persoane. În cazul absenţei destinatarului persoană fizică, documentele menţionate se înmânează unui membru adult al familiei lui, rudelor, afinilor acestuia sau unei persoane care locuieşte cu destinatarul, pentru a fi transmise acestuia, conform art. 1291 alin.2 din Codul fiscal. Persoana care a primit documentele este responsabilă de transmiterea sau de comunicarea lor neîntârziată destinatarului şi răspunde pentru prejudiciile cauzate prin necomunicarea sau prin comunicarea tardivă a actelor. Documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire. În același timp, pentru ceilalți contribuabili, citația se va expedia prin intermediul Mesageriei din Cabinetul personal al contribuabilului de pe portalul Serviciului Fiscal de Stat. Un exemplar al citației se va anexa la dosarul administrativ.
Ordinul publicat mai prevede că subdiviziunile din cadrul SFS, în procesul activității, vor utiliza formulare de citații conform modelului aprobat prin Ordinul SFS nr. 636/2021, până la epuizarea stocului disponibil, Ordinul respectiv urmând a fi abrogat.
Ordinul nr.196/2024 prin care au fost aprobate noile formulare de citații a intrat în vigoare la data publicării.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1181 vizualizări
Data publicării:
02 Mai /2024 09:07
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți fiscale
Etichete:
administare fiscala | Noutati fiscale | persoana fizică | citatie
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.