
Monitorul SFS
SFS îndeamnă contribuabilii la vigilență privind aplicațiile de mesagerie instantă (Viber, Telegram)
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) îndeamnă contribuabilii la vigilență în contextul apariției unor mesaje false distribuite prin aplicații de mesagerie instantă precum Viber, Telegram și altele.
Persoane rău intenționate se prezintă a fi angajați ai Serviciului Fiscal de Stat și anunță contribuabilii precum că ar fi fost amendați cu suma de 20 000 lei, făcând referire la articole inexistente din Codul administrativ și totodată fiind invitați la o adresă care nu aparține niciunei subdiviziuni a Serviciului Fiscal de Stat.
SFS precizează că aceste mesaje NU provin din partea instituției, iar identitatea autorității este utilizată în mod abuziv de către persoane rău intenționate.
În context, autoritatea solicită să ignorăm astfel de mesaje și să informăm imediat organele de drept, precum și Serviciul Fiscal de Stat, sau alte instituții abilitate.
Reieșind din cele menționate supra, Serviciul Fiscal de Stat a sesizat organele de drept competente în vederea investigării cazului respectiv.
Comunicarea Serviciului Fiscal de Stat cu contribuabilii aferent obligațiilor fiscale ale acestora are un caracter oficial.
De asemenea, este important să verificăm orice informație pe pagina-web oficială a autorității fiscale www.sfs.md, precum și paginile oficiale ale instituției de pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/Serviciul.Fiscal.de.Stat
Instagram: https://instagram.com/sfs_md
Telegram: https://t.me/sfs_md
Linkedin: https://www.linkedin.com/company/sfs-md
Youtube: https://www.youtube.com/@sfs-md
Suplimentar, SFS ne atrage atenția că instituția nu are pagină pe rețeaua de socializare TikTok, astfel că orice cont care utilizează identitatea Serviciului Fiscal de Stat o face abuziv și ilegal și urmează să fie raportat către administratorii platformei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
297 vizualizări
Data publicării:
15 Iulie /2025 07:38
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Contribuabil | Administrare fiscală
Etichete:
obligaţie fiscală | contribuabil | administrarea fiscala
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.