Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
În compartimentul „Cotidian” sunt publicate informații pe tematici actuale din domeniul economic și fiscal, proiecte de finanțare, modificări legislative și alte subiecte în ajutorul antreprenorilor
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) au avut o întrevedere cu o delegaţie a autorităţii naţionale din domeniul sănătăţii din Norvegia. În cadrul întrevederii, vicedirectorul general al CNAM, Diana Grosu-Axenti, a vorbit despre particularităţile sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din ţara noastră, tehnologiile informaţionale implementate în acest sistem, realizările în atingerea acoperirii universale, programul unic al AOAM etc.
29 Octombrie /2014 09:21
Institutul Național de Cercetări Economice a lansat la 28 octombrie, curent cel de-al 14-lea număr al publicației trimestriale „Tendinţe în Economia Moldovei”. În cadrul evenimentului au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerului Afacerilor Externe, Academiei de Ştiinţe din Moldova, Ambasadei Slovaciei, Turciei, Chinei, Băncii Mondiale, ai mediului de afaceri.
28 Octombrie /2014 18:24
În perioada 28-31 octombrie 2014, întreprinzători din sectorul agroalimentar participă la o misiune economică în România, orașele Iaşi, Bucureşti şi Braşov, cu scopul de a se familiariza cu practicile europene de business și a-și găsi parteneri de afaceri. Misiunea economică este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu Asociaţia Business-ului European (EBA Moldova) în cadrul Proiectului «DCFTA — Informarea și consolidarea capacităților agenților economici».
28 Octombrie /2014 16:58
Economiştii de la Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) sînt mai pesimişti în ceea ce priveşte evoluţia economiei în 2014 şi anticipează o creştere cu 2 la sută, mai moderată decît cea anterioară cînd prognozau un avans de 3,7 la sută. Estimările revăzute de INCE au fost prezentate astăzi în cadrul lansării ultimului număr al publicaţiei „Tendinţe în Economia Moldovei”, informează Moldpres. „Constrîngerile interne în calea desfăşurării afacerilor, şi în special, conjunctura externă nefavorabilă, deja au determinat reducerea ritmurilor de creştere a producţiei industriale şi au contaminat unele sectoare de servicii”, apreciază autorii publicaţiei.
28 Octombrie /2014 14:44
Индийские компании намерены закупать у Молдовы растениеводческую продукцию, в частности, яблоки, сливы, персики, а также вина, передает NOI.md. Об этом заявил исполнительный директор индийской компании Baboobhai Patel &Co. (Мумбай) Кишор Жайя (Kishor S. Jaia) на встрече в Кишиневе с гендиректором Национального агентства по безопасности пищевых продуктов (ANSA) Ионом Сула.
28 Octombrie /2014 13:23
Urmare a consultărilor cu mediul de afaceri din cadrul ședinței Consiliului Economic din septembrie 2014, Prim-ministrul Iurie Leancă a solicitat ministerelor Agriculturii și Industriei Alimentare, Sănătății și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor simplificarea procedurilor și reducerea costurilor pentru testarea și certificarea produselor agricole și agroalimentare destinate exportului, comunică MOLDPRES cu referire la Secretariatul Consiliului Economic al Prim-ministrului.
28 Octombrie /2014 11:33
«Молдова является второй страной, где Европейский инвестиционный банк (ЕИБ) открывает офис. Это поможет нам сократить время при общении с Люксембургом», — сказал в понедельник премьер-министр Юрие Лянкэ на презентации офиса ЕИБ в Кишиневе. Как сообщает «Инфотаг», премьер назвал этот день «важным для европейской повестки дня Республики Молдова».
28 Octombrie /2014 10:40