Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
Grupul de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător va examina în ședința de astăzi, 28 septembrie, proiectul ordinului cu privire la Lista actelor necesare la vămuirea mărfurilor. Documentul a fost elaborat de Serviciul Vamal în scopul asigurării corecte și transparente a operațiunilor de vămuire a mărfurilor/ bunurilor și pentru respectarea condițiilor din Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal. Potrivit proiectului, lista va conține: documente comerciale (factura comercială/invoice, actele care confirmă achitarea cheltuielilor de procurare, transportare, transbordare, asigurare și depozitare și contractul în baza căruia au fost livrate mărfurile);
28 September /2021
Marina Căldare
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a inclus în proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 recomandările părților interesate în domeniul infrastructurii și dezvoltării regionale și propune repetat proiectul pentru consultări publice. Astfel, în domeniul comunicațiilor obiectivul major este dezvoltarea infrastructurii de comunicații pentru a asigura accesibilitatea, calitatea și fiabilitatea serviciilor digitale, cu majorarea accesului la internet la puncte fixe de la 73% la 77% din numărul gospodăriilor, reducerea cu cel puțin 30% a tarifului maxim pentru utilizatorii serviciului de roaming care călătoresc în statele Parteneriatului Estic și a tarifelor la roaming pentru cel puțin o țară din UE etc.
28 September /2021
Marina Căldare
В процессе принудительного исполнения должника нельзя будет выселить принудительно из дома в холодное время года в отсутствие у него другого подходящего жилья для переезда, а также в период объявления чрезвычайного положения или чрезвычайного положения в области общественного здоровья. Также может быть запрещено взыскание имущества стоимостью до 5 тыс. леев и автомобиля стоимостью до пяти средних зарплат по экономике; недвижимого имущества – при условии, что оно является единственным, в нем проживают несовершеннолетние или находящиеся на содержании лица, а размер долгового обязательства не превышает 15 средних зарплат по экономике.
28 September /2021
Olga Colari
Dealcoolizarea este procedeul tehnologic de eliminare totală sau parțială a aloolului etilic din vinuri prin metoda evaporării în vid sau separării prin membrane sau distilați, ori prin combinarea acestora. Pentru a exclude riscurile ce țin de producerea și comercializarea vinurilor dealcoolizate, care la momentul de față nu sunt reglementate de legislația în vigoare, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern prin care se propune reglementarea producerii și punerii pe piață a respectivului produs, ceea ce va conduce și la eliminarea barierelor tehnice din comerț și a concurenței neloiale a producătorilor de vinuri din această categorie, precum și la crearea condițiilor de protecție
28 September /2021
Marina Căldare
Pentru lucrările de reabilitare a drumurilor de interes raional sau municipal va fi proiectată și reparația sau construcția trotuarelor și a pistelor pentru bicicliști, clar separate fizic atât una de alta, cât și de carosabil. Planificarea și construirea infrastructurii pentru pietoni și bicicliști în cadrul proiectelor de reabilitate a drumurilor de interes raional sau municipal poate deveni obligația autorităților publice locale. Comisia parlamentară administrație publică a dat aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea Legii drumurilor nr.509/1995.
28 September /2021
Serviciul Fiscal de Stat informează că, urmare a procesării declarațiilor CET18 depuse de cetățeni și DAJ17 depuse de către subiecții care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, pentru anul 2020 s-a constatat că 34 805 persoane fizice au efectuat desemnări procentuale în sumă totală de 9,7 mil.lei lei. Anul 2021 a fost cel de-al cincilea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație necomercială sau o entitate religioasă.
27 September /2021
Cea de-a treia ședință a Clubului Finanțelor Publice va fi desfășurată miercuri, 29 septembrie 2021, ora 15:00. Subiectul abordat în cadrul ședinței ține de „Serviciile financiare electronice: o cale de urmat pentru serviciile publice” și va fi prezentat de Natalia Nogai, șefa Serviciului instruire și dezvoltare profesională, și Andrei Sandu, șeful Direcției dezvoltare proiecte, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe. Evenimentul va avea loc în format online, iar pentru a participa la eveniment, este nevoie să completați formularul de înregistrare.
27 September /2021
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *