На основании ч. (1) ст. 140 Закона о несостоятельности № 149 от 29 июня 2012 г. (далее – Закон), любой кредитор, имеющий требование к должнику на день открытия процедуры несостоятельности, независимо от вида требования, предъявляет его в письменной форме путем подачи заявления о признании требования в судебную инстанцию, рассматривающую дело о несостоятельности должника. Заявления о признании требований регистрируются в реестре, который хранится в судебной инстанции.

Urmărirea datoriei debitoare reprezintă o măsură de executare silită și un drept exclusiv al organului fiscal de a o aplica, în cazul în care datoria este viciată, este exigibilă și pasibilă urmăririi. Conform prevederilor art. 267 alin. (1) din Codul civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-și apere dreptul încălcat, pe calea intentării unei acțiuni în instanța de judecată, este de 3 ani.

Conform prevederilor art. 5 alin. (2) din CF, prin noțiunea de contribuabil, subiect al impunerii se înțelege persoana care, conform legislației fiscale, este obligată să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozite şi taxe, penalitățile şi amenzile respective; persoana care, conform legislației fiscale, este obligată să rețină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la buget plățile indicate.

Обращение взыскания на дебиторскую задолженность представляет собой меру принудительного взыскания и исключительное право ее применения налоговым органом в случае, когда задолженность сопряжена с нарушениями, подлежит исполнению и взысканию. В соответствии с предписаниями ч. (1) ст. 267 Гражданского кодекса, общий срок, в течение которого лицо может защитить свое нарушенное право путем подачи иска в судебную инстанцию, составляет три года.

Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilității și siguranței circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situației când un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Reglementarea legislativă a procesului de insolvabilitate și-a găsit reflectare în Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege). Actul legislativ în cauză a fost elaborat în contextul tendinței generale de creștere a numărului proceselor de insolvabilitate ca urmare a crizei economice și necesității excluderii din piață a subiecților economici neviabili.

Conform prevederilor art. 140 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege), dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță.

Ca excepție de la regula generală, precum că fondatorul (membrul) persoanei juridice nu răspunde pentru obligațiile acesteia, se înscrie Legea insolvabilității, care prevede răspunderea atât a debitorului, cât și a fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicații obligatorii pentru debitor ori care pot influenta în alt mod acțiunile debitorului.