Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Documente și comentarii
Unele aspecte ce țin de instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale conform Dispozițiilor CSE
În scopul respectării prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), emisă în conformitate cu art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, în partea ce ține de instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale, expunem următoarele. 1. Parlamentul RM, prin Hotărârea nr. 55/2020, a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul RM pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Pe perioada acesteia, CSE va emite dispoziţii care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM și intră în vigoare din momentul emiterii.
Patenta de întreprinzător / activitatea independentă
Aplicarea metodelor indirecte la determinarea veniturilor persoanei fizice
În perioada anilor 2016-2018, SFS a stabilit că persoana fizică X a efectuat cheltuieli ce depășesc suma de 300 mii lei. De asemenea, persoana respectivă desfășoară activitate de întreprinzător în baza patentei eliberate de autoritățile de pe teritoriul din stânga Nistrului, iar conform declarațiilor oferite de aceasta, cheltuielile respective au fost efectuate pentru procurarea mărfurilor care, ulterior, erau comercializate pe teritoriul din stânga Nistrului. În situația descrisă care va fi modalitatea de determinare a venitului impozabil obținut de către persoana fizică respectivă?
Întrebări și răspunsuri
Răspunderea pentru prezentarea dărilor de seamă pe taxele locale pe formulare vechi
Agentul economic a prezentat darea de seamă pe taxele locale și darea de seamă pe taxele pentru resursele naturale pentru perioadele fiscale 2016-2018 pe formulare vechi, fiind recepționate de către Serviciul Fiscal de Stat. În situația descrisă, contribuabilul este pasibil de aplicarea sancțiunilor pentru încălcare? Conform prevederilor art. 187 alin. (1) din CF, în cazurile prevăzute de legislația fiscală contribuabilul este obligat să prezinte în termenul stabilit dări de seamă pentru fiecare tip de impozit sau taxă, pentru primele de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii.
Documente și comentarii
Deținerea funcției casierului de către administratorul întreprinderii
Poate administratorul deține și funcția casierului cu drept de semnare a dispozițiilor de plată și dispozițiilor de încasări ale numerarului în casieria entității? Conform pct. 35 din Hotărârea Guvernului nr. 764 din 25 noiembrie 1992 privind aprobarea Normelor pentru efectuarea operațiunilor de casă în economia națională a Republicii Moldova,
Documente și comentarii
Об обязанности установления POS-терминалов и ответственности за несоблюдение этого требования
Согласно п. 1 ст. 71 Закона № 845/1992 о предпринимательстве и предприятиях, с 1 июля 2012 г. хозяйствующие субъекты (кроме ссудо-сберегательных ассоциаций и микрофинансовых организаций), объем продаж которых от оптовой и/или розничной торговли и/или от оказания услуг превышает 2 млн леев в течение предшествующего календарного года обязаны, до 1 июля следующего года, установить POS-терминалы и обеспечить возможность осуществления платежей с их использованием в подразделениях (кроме сетей мелкорозничной торговли), в которых объем продаж в тот же период превысил 500 тыс. леев.
Documente și comentarii
«Общественные места» в смысле применения ККО
Какие места (территории) относятся к общественным местам, указанным в п. 17 Перечня видов деятельности, специфика которых позволяет осуществлять прием наличных денежных средств без применения контрольно-кассовых машин? Согласно лит. c) ч. (2) ст. 8 Налогового кодекса №1163/1997, налогоплательщик обязан осуществлять прием наличных денежных средств посредством контрольно-кассового оборудования, соблюдая утвержденные Правительством положения, включая Перечень видов деятельности, специфика которых позволяет осуществлять прием наличных денежных средств без применения контрольно-кассовых машин.
Documente și comentarii
„Locuri publice” în sensul aplicării ECC
Care locuri (teritorii) se consideră drept locuri publice în sensul pct. 17 din Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea echipamentelor de casă şi de control? Conform art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal nr. 1163/1997 (CF), contribuabilul este obligat să efectueze încasările bănești în numerar prin intermediul echipamentelor de casă și de control, respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor bănești în numerar fără aplicarea mașinilor de casă și de control.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.