Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în buna conlucrare cu autorităţile publice locale şi/sau centrale, Vă atenţionează că Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casa şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar (anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”), permite efectuarea încasărilor în numerar fără utilizarea maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) la genurile de activitate incluse în Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi de control.
16 Iulie /2014 14:38
Scopul principal al SIA “Contul Curent al Contribuabilului” este de a îmbunătăţi procesul administrării fiscale şi de a furniza contribuabililor noi oportunități prin intermediul serviciilor electronice, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu reprezentanții Proiectului USAID (BRITE).
16 Iulie /2014 12:19
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în perioada 07 – 11 iulie 2014, a realizat un set de acțiuni ce urmăresc conformarea fiscală voluntară a contribuabililor și buna administrare a procesului de acumulare de venituri la buget. În perioada de referință:
16 Iulie /2014 10:19
Începînd cu 11 iulie 2014 a intrat în vigoare Hotărîrea Guvernului nr. 543 din 8 iulie 2014 prin care s-a aprobat Regulamentul cu privire la modul de aplicare a cotei zero a TVA şi de restituire a sumelor TVA la livrările stabilite de art.104 lit. c) din Codul fiscal.
15 Iulie /2014 19:03
Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștință despre operarea modificărilor la Codul fiscal, în partea ce ţine de schimbarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligațiilor fiscale (aprobate prin Legea RM nr. 64 din 11.04.2014 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 110-114 din 09.05.2014).
15 Iulie /2014 18:54
Serviciul Fiscal de Stat intenționează reorientarea eforturilor sale în noua Strategie de dezvoltare pentru anii 2016-2020, având ca scop câștigarea încrederii publice, devenind cea mai prietenoasă instituție publică, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul mesei rotunde cu participare internațională ”Planificarea și coordonarea asistenței – performanță și dezvoltare”.
14 Iulie /2014 13:51
В первую очередь, следует отметить, что предельным сроком декларирования и уплаты подоходного налога является 25 марта года, следующего за отчетным налоговым годом (изменение срока подачи декларации и уплаты налогов предусмотрено Законом № 64 от 11.04.2014 о внесении изменений и дополнений в некоторые законодательные акты, опубликованным в МО №110-114 от 09.05.2014).
11 Iulie /2014 17:40