Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Articolul 12. Noţiuni
4)Venit impozabil – venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale.
41) Venit estimat – venit apreciat (rezultat) prin aplicarea metodelor şi surselor indirecte în cadrul controalelor fiscale, inclusiv ca urmare a instituirii posturilor fiscale.
5) Venit din investiţii – venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.
Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Ministerul Finanțelor a aprobat, prin Ordinul nr.150 din 5 septembrie 2018, formularul CET18 – Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit şi Regulamentul privind modul de completare a acesteia. În document este stipulat că „prima perioadă fiscală de raportare, conform formularului-tip aprobat, va fi pentru etapa II a perioadei fiscale 2018”. Conform Regulamentului privind modul de completare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Formularul CET18), dreptul de a prezenta Declarația îl au toţi contribuabilii.
17 Septembrie /2018 08:00
O persoană fizică care activează în firma X din RM pe parcursul anului 2017 a fost delegată în România pentru stagiere, pe o perioadă de 9 luni. Pe întreaga perioadă a delegării persoanei i s-a asigurat salariul și cheltuielile de deplasare în modul stabilit de legislația în vigoare. Ținând cont că persoana s-a aflat pe teritoriul statului vecin mai mult de 183 de zile în decursul unui an, Agenția Națională de Administrare Fiscală a României (ANAF) a solicitat ca persoana să onoreze obligațiile fiscale aferente impozitului pe venit din activitatea desfășurată în România.
14 Septembrie /2018 08:30
Prin Hotărârea Curții de Apel Economice din 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de debitorul ,,X”. Ulterior, în interiorul termenului, organul fiscal a înaintat cererea de admitere a creanțelor fiscale. Prin urmare, organul fiscal a fost validat și introdus în tabelul definitiv al creanțelor în calitate de creditor chirografar de rangul III cu suma de 2 185114,05 lei și ca creditor chirografar de rangul VI cu suma de 285624,62 lei. Apare întrebarea: poate fi aplicată stimularea fiscală față de întreprinderile aflate în proces de insolvabilitate?
13 Septembrie /2018 13:54
В ходе заседания в среду, 12 сентября, кабинет министров вынес отрицательное заключение по законодательной инициативе, выдвинутой группой депутатов, о введении с 1 января 2019 г. по 31 декабря 2025 г. специальной системы налогообложения для хозяйствующих субъектов, действующих в системе средств массовой информации и для производителей кино- и аудиовизуальных произведений. Соответствующий проект внесения изменений и дополнений в Налоговый кодекс был зарегистрирован в парламенте в конце июля текущего года и должен быть рассмотрен в ходе начавшейся 3 сентября осенне-зимней сессии.
13 Septembrie /2018 11:02
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, NR. 459 din 10.09.2018
11 Septembrie /2018 08:00
1. (29.1.3.5.20) Are dreptul agentul economic să deducă cheltuielile aferente reparației porțiunii de drum public, care constituie singura cale de acces la întreprindere? 2. (29.1.3.7.4) Care este modul de confirmare a donațiilor pentru scopuri filantropice și de sponsorizare?
11 Septembrie /2018 07:57
Arhiva: Se vor permite la deducere pentru agentul economic cheltuielile de organizare a unui eveniment public (concurs, sărbătoare, etc.) la solicitarea autorităților publice doar în baza unei scrisori?
11 Septembrie /2018 07:46