Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Administrare fiscală
Administrarea fiscală
Articolul 9. Administrarea fiscală
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Documente și comentarii
Subvenționarea plăților salariale, pas cu pas
La 30 aprilie 2020 a intrat în vigoare Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare în contextul situației epidemiologice (COVID-19) (Regulament). Documentul a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 58 din 29 aprilie 2020 și stabilește modul de acordare a subvenției în mărimea sumei achitate a impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală în formă de contribuție procentuală datorate de angajator și angajat (în continuare – impozitul pe venit și alte plăți obligatorii) aferent indemnizației/ salariului achitate angajaților aflați în șomaj tehnic instituit în condițiile art.80 din Codul muncii (CM) și/sau staționare (conform art.801 din CM) drept urmare a situației epidemiologice.
05 Mai /2020
Victoria Belous
Documente și comentarii
Unele aspecte ce țin de instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale conform Dispozițiilor CSE
În scopul respectării prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), emisă în conformitate cu art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, în partea ce ține de instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale, expunem următoarele. 1. Parlamentul RM, prin Hotărârea nr. 55/2020, a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul RM pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Pe perioada acesteia, CSE va emite dispoziţii care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM și intră în vigoare din momentul emiterii.
Întrebări și răspunsuri
Dreptul persoanei aflate în concediu pentru îngrijirea copilului de a oferi scutirea personală
Persoana fizică „A”, mama copilului, se află în concediu pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani. Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului este primită de tatăl acestuia. Are dreptul careva dintre părinții persoanei „A” să beneficieze de scutire pentru persoana întreținută (fiica care se află în concediu pentru îngrijirea copilului), dacă soțul acesteia deja folosește scutirea pentru soție?
28 Aprilie /2020
Diana Rusu
Documente și comentarii
INVENTARIEREA POLITICILOR BUGETAR-FISCALE ADOPTATE ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ
Politici aferente activității de întreprinzător Extinderea infecției COVID-19 provoacă efecte negative asupra economiei mondiale prin reducerea circuitului de bunuri și servicii, respectiv, a consumului, investițiilor și comerțului internațional. Economia națională nu este o excepție de la aceste evoluții, fiind în fața unor provocări asupra sistemului de sănătate și cel economic fără precedent. Astfel, conform prognozei actualizate pentru anul 2020, PIB-ul național va înregistra o descreștere în termeni reali, față de anul 2019, cu 3,0%, exporturile – cu 3,8% și importurile – cu 7,6%. În aceste condiții, se impune necesitatea implementării unor politici menite să atenueze efectele negative ale răspândirii infecției COVID-19 asupra sectorului privat.
27 Aprilie /2020
Dorel Noroc
Contabilitate practică
Taxarea inversă. Aspecte privind completarea declarației privind TVA în cazul livrărilor dintre doi agenți economici
Începând cu 1 ianuarie 2020, prin Legea nr.171 din 19.12.2019 au fost aduse modificări la prevederile Codului Fiscal (CF), inclusiv în partea ce ține subiecții și obiectul impunerii cu taxa pe valoarea adăugată (TVA). Astfel, conform art.94 lit.e) din CF, subiecții impozabili sunt persoanele juridice şi fizice indiferent de faptul dacă dețin sau nu statut de plătitor a TVA, care practică activitate de întreprinzător şi procură pe teritoriul RM proprietatea întreprinderilor înregistrate în calitate de plătitori de TVA declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012. (în continuare „întreprinderile în proces de insolvabilitate”).
27 Aprilie /2020
Ion Disculțu
Напоминаем всем налогоплательщикам, что сегодня, 27 апреля 2020 г., истекает срок подачи декларации по подоходному налогу и внесения соответствующих платежей по итогам 2019 г. (IVAO15 и UNIF18). Это связано с тем, что 13 апреля Комиссия по чрезвычайным ситуациям Республики Молдова объявила сегодняшний день рабочим, с переносом на 8 июня текущего года дня Радоницы (п. 6 Постановления № 17). Отмечаем, что до введения чрезвычайного положения в Республике Молдова понедельник, 27 апреля, был объявлен выходным днем. Однако, для предотвращения распространения нового коронавируса, срок подачи налоговых деклараций был продлен с 25 марта 2020 г. до 25 апреля 2020 г.
27 Aprilie /2020
Tatiana Smeșnaia
În vederea facilitării prezentării dărilor de seamă fiscale de către contribuabili, în zilele de 25 – 26 aprilie 2020 Direcțiile deservire fiscală ale Serviciului Fiscal de Stat vor activa cu un program de la 09:00 până la 12:00. În zilele de 27-30 aprilie 2020 se va activa în regimul obișnuit de la 7:30 până la 16:00. În scopul evitării răspândirii virusului Covid-19, Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă să Vă onorați obligațiile fiscale utilizând la maximum metodele de comunicare la distanță:
24 Aprilie /2020
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *