Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Administrare fiscală
Administrarea fiscală
Articolul 9. Administrarea fiscală
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Documente și comentarii
Aplicarea măsurilor de asigurare și/sau de executare silită față de obligațiile fiscale restante la buget
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală nr. 180 din 26.07.2018, MO al RM nr. 309-320 (6704-6715) din 17.08.2018 (Lege), au fost stabilite niște reguli ce țin de aplicarea măsurilor de asigurare și executare silită, față de obligațiile fiscale restante la bugetul public național, în perioada de la data intrării în vigoare a Legii și până la 20 decembrie 2018 inclusiv.
17 Octombrie /2018
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 544 din 15.10.2018
17 Octombrie /2018
Documente și comentarii
ORDIN SFS nr. 544 din 15. 10. 2018 privind actualizarea Bazei generalizate a practicii fiscale
1. (4.9.49) Are entitatea dreptul la restituirea sumei accizei anterior achitate la importul mărfurilor accizate în cazul returului acestor mărfuri producătorului nerezident al Republcii Moldova?
17 Octombrie /2018
Întrebări și răspunsuri
1. (4.9.49) Are entitatea dreptul la restituirea sumei accizei anterior achitate la importul mărfurilor accizate în cazul returului acestor mărfuri producătorului nerezident al Republcii Moldova?
Conform art.124 alin.(9) din Codul fiscal, suma accizelor achitată la introducerea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova
17 Octombrie /2018
Practica fiscală
Налоговый режим полученных результатов переоценки основных средств
Порядок учета долгосрочных нематериальных и материальных активов и представления соответствующей информации в финансовых отчетах осуществляется в соответствии с положениями Национальных стандартов бухгалтерского учета (НСБУ) «Долгосрочные нематериальные и материальные активы», утвержденными Приказом МФ № 118 от 06.08.2013 г.
16 Octombrie /2018
Galina Șpac
Asociațiile de economii și împrumut
Contabilitatea capitalului propriu în Asociațiile de economii şi împrumut
Capitalul propriu al Asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ), ca şi pentru alte entităţi, reprezintă principala sursă de finanțare a activelor proprii ale AEÎ, asimilarea riscurilor și asigurarea stabilității financiare.
Întrebări și răspunsuri
Obligativitatea achitării serviciilor de testare și taxelor rutiere până la efectuarea inspecției tehnice a autovehiculelor
Conform modului de executare a inspecției tehnice periodice și completarea rezultatelor, stabilit prin HG nr. 1047 din 08.11.99, înainte de efectuarea inspecției tehnice periodice obligatorii, posesorii de autovehicule sunt obligați să prezinte expertului:
16 Octombrie /2018
Ludmila Mițova
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *