Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Indiscutabil, o problemă importantă a sistemului, aşa cum o indică şi respondenţii sondajului, este instabilitatea legislaţiei. Dacă e cea mai mare problemă, una enormă, aşa cum o indică respondenţii, e o altă discuţie, dar e cert că toată lumea e conştientă de aceasta (57,1% din respondenţi au spus că instabilitatea legislaţiei este o problemă). Vor o reformă generală a Serviciului Fiscal de Stat, stabilitatea legislaţiei fiscale, tratament colegial şi consultanţă de la inspectorii fiscali, dar şi reducerea contactelor cu funcţionarii fiscali. Acestea sunt câteva din constatările unui sondaj de opinie efectuat la comanda Proiectului BIZTAR/USAID. Acesta a fost efectuat în luna septembrie în rîndul a peste 1300 companii, deţinători de patentă şi contribuabili individuali. Întrebările vizează, mai ales, o serie de reforme efectuate cu sprijinul proiectului în activitatea organelor fiscale şi reflectă percepţia contribuabililor asupra imaginii generale a Serviciului Fiscal de Stat şi atitudinea faţă de activitatea sa; gradul de satisfacţie privind procedurile de administrare fiscală de bază; şi gradul de satisfacţie a contribuabililor în legătură cu accesul la informaţia cu caracter fiscal.
17 Noiembrie /2011 14:49
Impozitele şi taxele reprezintă principala sursă de venituri a unui stat, utilizate pentru finanţarea activităţilor social-economice şi pentru a menţine statalitatea. Reprezentînd un element indispensabil de constituire a unui stat, impozitele au început să fie colectate şi percepute odată cu apariţia primelor formaţiuni statale. De atunci, metodele de impunere şi colectare a impozitelor, precum şi rolul şi impactul acestora în viaţa social-economică, au evaluat diferit de la un teritoriu la altul. Totuşi, o trăsătura comună aplicabilă oricărui sistem fiscal este colectarea impozitelor de pe un spaţiu geografic definit, de la anumiţi plătitori, într-o perioadă definită de timp şi conform anumitor principii.
17 Noiembrie /2011 14:40
19 октября 2011 года Ассоциация Профессиональных Бухгалтеров и Аудиторов Республики Молдова (ACAP) провела технический семинар на тему «Проблемы налогообложения 2011 года и перспективы налогообложения в 2012 году». Цели семинара: анализ актуальных проблем, с которыми сталкиваются предприятия в процессе налоговых проверок в отношении правильности исчисления и выплаты подоходного налога;
17 Noiembrie /2011 14:36
Petiţiile sunt o formă democratică de comunicare între cetăţean şi autoritate, deseori cererea sau scrisoarea fiind ultima soluţie pentru cel neîndreptăţit. Atît Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS), cît şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale sunt „bombardate” zilnic cu zeci de cereri, sesizări, sugestii şi reclamaţii, multe fiind însă anonime.
17 Noiembrie /2011 12:48
Regulamentul respectiv stabileşte anumite atribuţii de execuţie a organelor de verificare şi control din domeniul producţiei alcoolice, metrologiei sau impunerii fiscale. Prevederile stipulate în Regulament, cu referinţă la fiecare organ de verificare şi control în parte, nu depăşesc sarcinile lor de serviciu. Totodată, Regulamentul prevede concretizări de caz şi procedură, care urmează a fi abordate întru evitarea confuziilor.
17 Noiembrie /2011 12:43
Vinificaţia, ca ramură a economiei naţionale din Republica Moldova, se încadrează în şirul domeniilor de bază, astfel, semnificaţia integrării problemelor de producere, de asigurare şi respectare a trasabilităţii producţiei alcoolice, a problemelor de metrologie şi de elucidare a problemelor administrării fiscale în branşă este una majoră.
17 Noiembrie /2011 12:33
Constituie o prerogativă a timpului Regulamentul privind cerinţele la montarea, exploatarea, deservirea tehnică şi metrologică a contoarelor de evidenţă cu memorie fiscală şi efectuarea verificării operative la agenţii economici producători de alcool etilic, distilate şi băuturi alcoolice tari?
17 Noiembrie /2011 12:22