Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Compania noastră prestează servicii de transmitere în arendă a vestimentaţiei. Cu proprietarul unei rochii a fost încheiat un contract pe chirie de 500 lei, dintre care proprietarul primeşte 250 lei şi compania noastră, la fel, 250 lei.
31 Octombrie /2017 12:03
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, NR. 406 din 30.10.2017
30 Octombrie /2017 14:36
1. (28.1.7) Dacă organizația necomercială, în decursul a 12 luni consecutive, deține un volum al livrărilor mai mare de 600 000 lei, cu excepția celor scutite şi a celor care nu constituie obiect impozabil în conformitate cu art.95 alin.(2), are aceasta obligațiunea de a se înregistra în calitate de contribuabil al TVA?
30 Octombrie /2017 14:34
Firma „Z” în mai 2017 a avut livrări la cota zero. Suma TVA aferentă procurărilor destinate efectuării acestora se atribuie la decontări cu bugetul? Sau față de suma TVA trebuie de aplicat prorata conform art. 102 alin. (3) din CF? Potrivit prevederilor art. 93 pct. 6) din CF, livrare impozabilă reprezintă livrarea de mărfuri, livrarea (prestarea) de servicii, cu excepția celor scutite de TVA, efectuate de către subiectul impozabil în procesul activității de întreprinzător.
28 Octombrie /2017 10:03
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (16) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007, pierderea contabilă reportată conform statutului entităţii se acoperă din profitul net al perioadelor de gestiune curentă şi precedentă, din rezerve şi din capitalul social, din contribuţiile suplimentare ale proprietarilor (asociaţilor, participanţilor, acţionarilor) potrivit hotărîrii adunării generale a acestora, iar în întreprinderile de stat şi municipale – de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, de autorităţile administraţiei publice locale.
27 Octombrie /2017 14:27
Проект налоговой и таможенной политики на 2018 г. выходит на финишную прямую. На этой неделе к изучению пакета законодательных изменений и дополнений, включенных в проект, приступили парламентские комиссии.
27 Octombrie /2017 11:35
Предприятие, перерабатывающее молоко и производящее молочные продукты, часть собственной продукции отправляет на экспорт, а остальную часть реализует на территории Республики Молдова с применением ставки 8% НДС. Имеет ли право предприятие получить возмещение всего НДС – и по ч. (3), и по ч. (5) ст. 101 НК?
27 Octombrie /2017 11:04