Știri

Contravențiile constatate în anul 2023: cât revine domeniului fiscal și vamal?

În anul 2023 au fost constatate 730,7 mii de contravenții sau cu 45,5 mii sau cu 6,6% mai multe comparativ cu anul 2022, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Din numărul total al deciziilor luate asupra cauzelor contravenționale, în majoritatea cazurilor au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale (97,7%). În 2,8 mii de cazuri (0,4%) au fost luate decizii de a transmite organelor de cercetare prealabilă (penală), iar în 13,1 mii de cazuri procesul contravențional a fost încetat din alte motive (1,9%).

 

Din totalul deciziilor de aplicare a sancțiunilor contravenționale, 92,8% au fost adoptate de către organele Ministerului Afacerilor Interne, câte 1,4% – Ministerul Apărării și Serviciul Vamal, 1,1% – judecătoriile raionale şi municipale, câte 0,8% – autoritățile administrative din subordinea Ministerului Finanțelor și Inspectoratul pentru Protecția Mediului, 1,7% – de către alte organe. 

 

Pe categorii de contravenții, 71,6% din totalul deciziilor de aplicare a sancțiunii contravenționale se referă la încălcările în domeniul circulației rutiere, acestea fiind în creștere cu 1,9% față de anul 2022. Deciziile de aplicare a sancțiunilor pentru contravențiile ce atentează la ordinea publică și securitatea publică au constituit 10,1%. În topul deciziilor de aplicare a pedepsei au urmat cele adoptate pentru contravențiile ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile mobiliare - 5,4%, acestea majorându-se cu 8,6% comparativ cu anul 2022, iar contravențiile ce atentează la sănătatea populației, sănătatea persoanei, starea sanitar-epidemiologică și cele ce atentează la drepturile politice, de muncă și alte drepturi constituționale ale persoanei fizice câte 2,8%, acestea micșorându-se cu 20,3% și respectiv 11,1% comparativ cu anul 2022.

 

În categoria contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător au predominat încălcarea regulilor privind vinieta!!!

În cazul contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile mobiliare au fost constatate 39,1 mii de contravenții (cu 11,4% mai mult comparativ cu anul 2022). Ulterior, au fost adoptate 36,7 mii de decizii de aplicare a sancțiunii. Principala sancțiune pentru această categorie de contravenții a fost amenda (36,5 mii de amenzi). Concomitent, pentru 827 de contravenții a fost aplicată confiscarea, iar pentru 153 de contravenții a fost aplicată ridicarea contra echivalentă a obiectului.

În această categorie au predominat încălcarea regulilor privind vinieta, fiind aplicate amenzi în 11,6 mii de cazuri (32,2% din total amenzi aplicate pentru această categorie). Amenzile privind încălcările regulilor vamale au constituit 25,3% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care a urmat amenzile cu privire la desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător – 23,6% și încălcarea regulilor de comerț – 5,1%. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de exploatare a echipamentelor de casă și de control au constituit 4,3% în structura amenzilor, iar pentru încălcarea legislației și a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală – 3,5% din amenzi.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

146 vizualizări

Data publicării:

03 Mai /2024 07:53

Domeniu:

Sancțiuni fiscale | Noutăți

Etichete:

abateri fiscale | cazuri contravenţionale | Sancţiuni

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon