Monitorul SFS

Despre declararea veniturilor obținute din prestarea serviciilor companiilor IT nerezidente

Serviciul Fiscal de Stat reamintește că la data de 2 mai 2023 survine termenul limită de prezentare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2022 de către persoanele fizice-cetățeni (CET18).

 

Subiecții impunerii cu impozit pe venit sunt persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător și pe parcursul perioadei fiscale obțin venituri impozabile din orice surse aflate în RM și din orice surse aflate în afara țării pentru activitatea lor în RM.

 

În acest sens, autoritatea fiscală reamintește despre necesitatea conformării voluntare la respectarea legislației în vigoare a Republicii Moldova în partea ce ține de declararea veniturilor obținute și achitarea impozitului pe venit, inclusiv a veniturilor din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente.

 

Conform datelor SFS, în perioada anului 2022, peste 1300 de contribuabili au beneficiat de transferuri bancare de mijloace bănești în sumă de 140,01 mil. lei, inclusiv prin intermediul transferurilor rapide, de la companii IT nerezidente pentru serviciile prestate.

 

Informația despre persoanele care au obligația prezentării Declarației privind impozitul pe venit, modalitățile de depunere a declarației și achitare a impozitului, poate fi consultată aici.

 

Pentru informații suplimentare contribuabilii se pot adresa la orice subdiviziune teritorială a Serviciului Fiscal de Stat sau la Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul de telefon 0 8000 1525 (apel gratuit).

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1227 vizualizări

Data publicării:

20 Aprilie /2023 11:13

Catalogul tematic

Persoana fizică | CET18 | Impozitul pe venit

Etichete:

CET18 | impozit pe venit | persoana fizică

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon