Monitorul SFS
Despre declararea veniturilor obținute din prestarea serviciilor companiilor IT nerezidente
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că la data de 2 mai 2023 survine termenul limită de prezentare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2022 de către persoanele fizice-cetățeni (CET18).
Subiecții impunerii cu impozit pe venit sunt persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător și pe parcursul perioadei fiscale obțin venituri impozabile din orice surse aflate în RM și din orice surse aflate în afara țării pentru activitatea lor în RM.
În acest sens, autoritatea fiscală reamintește despre necesitatea conformării voluntare la respectarea legislației în vigoare a Republicii Moldova în partea ce ține de declararea veniturilor obținute și achitarea impozitului pe venit, inclusiv a veniturilor din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente.
Conform datelor SFS, în perioada anului 2022, peste 1300 de contribuabili au beneficiat de transferuri bancare de mijloace bănești în sumă de 140,01 mil. lei, inclusiv prin intermediul transferurilor rapide, de la companii IT nerezidente pentru serviciile prestate.
Informația despre persoanele care au obligația prezentării Declarației privind impozitul pe venit, modalitățile de depunere a declarației și achitare a impozitului, poate fi consultată aici.
Pentru informații suplimentare contribuabilii se pot adresa la orice subdiviziune teritorială a Serviciului Fiscal de Stat sau la Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul de telefon 0 8000 1525 (apel gratuit).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1088 vizualizări
Data publicării:
20 Aprilie /2023 11:13
Catalogul tematic
Persoana fizică | CET18 | Impozitul pe venit
Etichete:
CET18 | impozit pe venit | persoana fizică
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.