Știri

Comercializarea deșeurilor de metale feroase și neferoase. Regimul fiscal al persoanelor fizice

Inițiativa legislativă a unui grup de deputați cu privire la completarea Titlului II al Codului fiscal cu cap. 104 „Regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase” a fost susținută de membrii Cabinetului de miniștri în cadrul ședinței din 9 februarie, Guvernul recomandând excluderea din proiect a prevederii, conform căreia Ministerul Mediului urmează să aprobe Nomenclatorul de deșeuri de metale feroase și neferoase care pot fi colectate de subiecții impozabili.
 
În această ordine de idei, Executivul a menționat că în RM este în vigoare Codul european al deşeurilor, aprobat prin HG nr. 99/2018, care conține codurile a 20 de categorii de deșeuri, în funcție de sursa generării acestora, printre care se găsesc și deșeurile de metale feroase și neferoase. Categoriile principale ale deșeurilor se divizează în subcategorii, care sunt definite printr-un cod format din patru cifre. Prin urmare, nu este necesară elaborarea de către Ministerul Mediului a unui nomenclator suplimentar, aceasta fiind în contradicție cu prevederile principiilor de gestionare a deșeurilor reglementate la art. 7 din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile.
 
Potrivit autorilor proiectului, modificările propuse definesc subiecții participanți la tranzacțiile de achiziție a deșeurilor de metale feroase și neferoase și propun introducerea unei noi norme aplicabile subiecților în cauză, care stabilește obligativitatea de utilizare de către subiecții impunerii și agenții economici a instrumentelor de plată electronice (card bancar etc.) în cazul încheierii tranzacțiilor în valoarea totală care depășește 10 mii lei/lună. Scopul urmărit de această normă este limitarea circuitului bănesc în numerar, promovarea instrumentelor de plată electronice, evitarea evaziunilor fiscale și reducerea activității aferente deșeurilor de metale feroase și neferoase ca activitate economică în afara regimului de activitate licențiată.
 
Prevederile noului capitol ar putea fi puse în aplicare în termen de 30 de zile din momentul publicării în „MO”.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

980 vizualizări

Data publicării:

09 Februarie /2022 15:55

Domeniu:

Impozitul pe venit | Noutăți

Etichete:

regim fiscal | deseuri | metale feroase și neferoase | proiect de lege

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon