Știri

În ce condiții utilizatorii ECC vor fi în drept să elibereze bonul de plată

Ordinul nr. 50 din 3 februarie 2022 al directoarei Serviciului Fiscal de Stat cu privire la modificarea Ordinului directorului SFS nr. 632/2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidență și sigilare a echipamentelor de casă şi de control (ECC1) a fost publicat în MO din 5 februarie curent și a intrat în vigoare.
 
Potrivit documentului, fiscalizarea ECC este exclusă din procesul de înregistrare /reînregistrare a echipamentelor la autoritatea fiscală, ținând cont de faptul că obligația este atribuită Centrului de asistență tehnică, care urmează, în termen de o zi din data primirii copiei Cartelei de înregistrare a ECC, să fiscalizeze echipamentul.

 

Totodată, este precizată noțiunea de fiscalizare a MCC/IF, care include atribuirea adresei de IP statică; configurarea capacităților funcționale și de transmitere a documentelor emise/generate de MCC/IF (bon de casă emis la fiscalizare, bon de casă/document fiscal, bon de serviciu, Raport de închidere zilnică (Raport Z), Raport de verificare (Raport X)) în SIA „MEV” imediat după formarea acestora; introducerea în memoria fiscală a MCC/IF a numărului de înregistrare atribuit de SFS, cu transmiterea în SIA „MEV” a bonului de casă emis de MCC/IF la fiscalizarea acesteia și aplicarea sigiliului de protecție pe carcasa MCC/IF.

 

Aceleași acțiuni, în termen de o zi din data primirii copiei Cartelei de înregistrare a ECC, urmează a fi întreprinse și de furnizorul sistemului informatic la fiscalizarea produsului livrat.  

 

Suplimentar, noile prevederi ale Regulamentului stabilesc obligativitatea Centrului de asistență tehnică de anularea adresei de IP statice la întocmirea notelor de radiere din evidență a MCC/IF,  termenul pentru această operațiune fiind de până la trei zile lucrătoare. Încă o completare ține de repararea ECC de către respectivele Centre, fiind inclusă obligativitatea de înlocuire a Smartcard/SIM card, cu atribuirea adresei de IP statice, pentru conexiunea la SIA MEV.

 

Ordinul nr.50/2022 prevede și extinderea listei situațiilor în care contribuabilul este obligat să întrerupă activitatea sau să reorganizeze lucrul în continuare, eliberând plătitorilor bonuri de plată2. Dacă redacția precedentă a Ordinului 632/2020 prevedea doar cazul de defectare a ECC și deconectarea rețelei electrice, noile prevederi includ și deconectarea rețelei internet, deteriorarea mecanică a Smart-card /SIM card, lipsa de conexiune cu operatorul de telefonie mobilă.

 

Textul integral al Ordinului nr.50/2022 poate fi consultat în MO nr.39 din 5 februarie 2022.

 

 ________________________________________________

1 Potrivit pct.2 din Anexa nr.1 la HG nr.141/2020, acestea includ mașinile de casă și de control cu memorie fiscală, alte sisteme informatice, cu sau fără dispozitive electronice (de tip terminal de plată, terminal cash-in, aparat de schimb valutar, precum și altele ce dispun de un program de aplicație dedicat și identificabil), cu funcții de mașini de casă și de control destinate pentru înregistrarea operațiunilor de casă (în numerar și/sau prin alt instrument de plată), păstrarea, imprimarea, criptarea și transmiterea la serverul Serviciului Fiscal de Stat a informației financiare gestionate, care asigură protecția algoritmilor de lucru și a datelor înregistrate de modificarea nesancționată.

 

2 Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 294/1998.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2324 vizualizări

Data publicării:

07 Februarie /2022 09:06

Catalogul tematic

Noutăți | Maşini de casă şi control

Etichete:

sia mev | fiscalizare | ordin SFS

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon