Știri

Legea bugetului 2018: surse pentru susţinerea proiectului Prima Casa

În cadrul dezbaterilor publice organizate astăzi de Comisia economie, buget și finanțe pe marginea unor proiecte de legi, deputații au adresat întrebări ce țin de Proiectul Prima Casă, pentru implementarea căruia în proiectul legii bugetului de stat pe anul 2018 sunt prevăzute alocații în valoare de 70 mil. lei. Astfel, potrivit ministrului Finanțelor Octavian Armașu, în buget sunt prevăzute 2 componente de finanțare a acestui proiect. Așadar, 50 mil. sunt alocațiile provizorii care vor acoperi riscul de nerambursare, iar celelelate 20 mil. reprezintă un mecanism de susținere a unor angajați din sectorul public, care au salarii mai mici decât prevăd condițiile programului și nu au posibilitate să devină beneficiari ai acestuia. Este vorba de un suport suplimentar care va susține capacitatea angajaților de a lua credite. Aceste 50 mil.lei reprezintă provizionul pentru garanții în valoare de 1 mld. lei, practic noi putem anul viitor să implementăm programul integral. Un mld de lei garanție înseamnă 2 mld. de credite, a informat ministrul. Referitor la întrebarea adresată de un deputat ce ține de numărul estimativ al apartamentelor ce vor fi procurate prin intermediul acestui proiect, ministrul a menționat că numărul acestora nu este prognozat, dat fiind că ele depind de prețul locuințelor. Dacă toate apartamentele vor fi la prețul maxim, atunci numărul acestora ar fi de 2 mii, dar cu toții cunoaștem că nu vor fi toate achiziționate la valoarea maximă, de aceea putem estima că vor fi și 4 și 5 mii de apartamente, a explicat Octavian Armașu. Menționăm că programul Prima Casă a fost susținut de Guvern în ședința din 7 noiembrie curent și urmează a fi susținut și de Parlament.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Parlamentul Republicii Moldova

2089 vizualizări

Data publicării:

30 Noiembrie /2017 16:01

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

prima casa | alocații | credit | ipoteca | Octavian Armasu

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon