04
12 2017
3039

Legea bugetului de stat pentru anul 2018, votată în prima lectură

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2018, în ziua următoare a dezbaterilor publice, a fost discutat în ședința plenară a Parlamentului și votat în prima lectură.

Reamintim că veniturile bugetului public național pentru 2018 sunt prevăzute în valoare de 56996 mil. lei, cheltuiele sunt prognozate în sumă de 61,7 mld. lei, iar deficitul bugetar pentru anul viitor se estimează la nivel de 4713,9 mil. lei. Veniturile bugetului de stat sunt prognozate în sumă de 36,6 mld. lei, iar cheltuielile – 41,3 mld. lei.

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2018 a avut discuții lungi, în cadrul cărora deputații au adresat un șir de întrebări, unele dintre ele se referă la specificarea proiectelor de finanțare pentru agricultură, necesitatea prevederii în cadrul bugetului a unor surse de finanțare pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru Stadionul Republican, calculul transferurilor pentru întreținerea drumurilor, bugetul mic pentru acțiuni de integrare a țării, alocarea a peste 92 mil. lei pentru sistemul antigrindină și ineficiența acestui sistem.

De asemenea, atenţia deputaților a fost atrasă de majorarea cheltuielilor pentru unele instituții publice, printre care Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Curtea Constituțională, Cancelaria de Stat și altele.

În acest sens, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a anunțat că aceste creșteri sunt operate în contextul reformării Guvernului, dar și a unor instituții, cărora le-au fost delegate competențe suplimentare. Totodată, ministrul a mai anunțat că se prevăd creșteri semnificative și la Serviciul Vamal, datorită faptului că va fi sporit numărul punctelor vamale, în special în partea de est a țării.

Întrebările au mai vizat și necesitatea alocării banilor pentru soluționarea problemelor ce țin de dezinstuționalizarea copiilor din casele de tip internat și de ce nu se alocă bani pentru construcția unor alte instituții de plasament a copiilor în locul internatelor închise. În acest context, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a explicat că în ultimul timp accentul se pune pe instituțiile de tip familial, pentru care sunt prevăzuți bani.

Întrebările au vizat și Fondul de compensare a autorităților publice locale și anume care tipuri de cheltuieli vor fi acoperite și dacă se prevede o majorarea a salariilor funcționarilor publici. În acest sens, Octavian Armaşu a menționat că, deși acest program de susținere a autorităților a expirat, la solicitarea unor autorități Guvernul continuă să acorde acest suport. Pentru anul viitor acest fond este preconizat în sumă de 8,6 mil. lei, iar tipurile de cheltuieli ce vor fi compensate se referă la acoperirea datoriilor și la susținerea serviciilor sociale în localitățile date.

Deputații au mai întrebat care este costul total al facilităților fiscale pentru anul 2018 și dacă este preconizată eficientizarea lor, la care ministrul a menționat că, în prezent, ministerul Finanțelor este în proces de evaluare a acestor costuri, precum și de regândire a unui mecansim de evaluare a eficienței.

Deputații au formulat și amendamente ce vizează majorarea alocațiilor prevăzute pentru domeniul sportului. Potrivit deputatului Nicolae Juravschi , bugetul alocat sportului este unul foarte derizoriu. În ultimii ani, alocațiile pentru acest buget nu sporește, ba chiar se înregistrează reduceri, însă pentru anul viitor avem prevăzute multe activități sportive, inclusiv internaționale, a afirmat deputatul.

În opinia deputaților, în bugetul de stat 2018 sunt prevăzuți bani insuficienți pentru susținerea diasporei. Doar 1, 5 mil. lei pentru acțiuni ce țin de susținerea diasporei este o sumă foarte mică, trebuie întreprinse multe acțiuni ce ar încuraja membrii diasporei să revină acasă, a reiterat deputatul Artur Gutium. În replică, ministrul a informat și despre alte surse destinate cetățenilor plecați, implementate de ODIMM, printre care programul PARE 1+1.

Totodată, parlamentarii au cerut socoteală pentru unele pierderi ale bugetului anului precedent, dintre care, conform Raportului Curții de Conturi pentru anul 2016, o bună parte sunt erori contabile, neînregistrarea corectă a patrimoniului, greșeli comise din motivul modificării frecvente a programelor și operațiunilor contabile sau deficiențe înregistrate la procesul achizițiilor publice.

În acest sens, Vice-președintele Curții de Conturi, Tamara Andrușca, a recomandat Ministerului Finanțelor să organizeze mai multe instruiri cu contabilii pentru a spori cunoștințele acestora referitor la implementarea noilor programe, dar și a Agenției Achiziții Publice — să pregătească mai bine specialiștii în achiziții.

Conform estimărilor, la situaţia din 31 decembrie 2018 soldul garanțiilor de stat nu va depăşi 1 000,0 mil. lei şi va fi format în totalitate din garanţii interne emise întru implementarea Programului de stat „Prima casă”. În anul 2018, nu se preconizează emisiunea garanţiilor de stat externe.

Menționăm că din bugetul de stat 2018 în bugetele locale urmează a fi efectuate transferuri în sumă de 9 787,5 mil.lei, dintre care transferuri cu destinație generală – 1 421,3 mil.lei, transferurile cu destinaţie specială – 8 357,6 mil. lei și transferuri temporare din fondul de compensare – 8,6 mil.lei.

Potrivit proiectului, una din cele mai importante componente ce va fi susținută din contul transferurilor către bugetele locale se referă la infrastructura drumului, pentru care se estimează o sumă totală de 743,4 mil.lei. Calculul transferurilor cu destinație specială de la bugetul de stat către bugetele locale de nivelul întâi pentru infrastructura drumurilor – 280,9 mil.lei, a fost efectuat în baza numărului populației prezente din teritoriul unității administrativ-teritoriale respective la data de 1 ianuarie 2017, precum și în baza volumului estimat în cuantum de 50% al încasărilor din taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.

Bugetul ar putea fi votat în lectură finală în decursul lunii curente — până la finele sesiunii de toamnă, care, de regulă, se încheie la sfârșitul lunii decembrie.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.