Știri

Limita neimpozabilă la bunurile de uz personal importate

Una din modificările acestui an la capitolul accize este majorarea limitei neimpozabile cu acciză a valorii mărfurilor de uz sau consum personal, introduse de către călătorii care folosesc transportul aerian sau maritim, de la 300 la 430 euro. Despre aceasta s-a discutat în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferinței anuale de fiscalitate și contabilitate, organizată de EY Moldova. Un alt aspect pe care speakerul - Alexandru Șipitca, senior manager Servicii fiscale EY Moldova l-a adus în atenția participanților este scutirea de acciză. Astfel, în anul 2018, de acciză sunt scutite berea, vinul și băuturile fermentate produse de persoana fizică care nu desfășoară activitate de întreprinzător și consumate de către aceasta și membrii familiei sale, cu condiția să nu fie comercializate. De asemenea, sunt scutite de acciză și combustibilul destinat aprovizionării în Portul Internațional Liber Giurgiulești a navelor maritime implicate în transportul international de mărfuri și pasageri, indiferent de naționalitatea navei sau de pavilionul acesteia. Totodată, au intrat în vigoare cotele accizelor pentru anul 2018, stabilite în 2017, la autovehiculele de epocă, pentru care au fost stabilite cote noi, în dependență de anumite intervale ale termenului de exploatare: de la 30 până la 39 de ani – 40 mii lei, de la 40 până la 49 de ani – 30 mii lei, de la 50 de ani – 20 mii lei. Din lista mărfurilor supuse accizelor au fost excluse articolele de bijuterie sau giuvaiergerie și părți ale acestora din argint, metale prețioase sau comune, chiar acoperite, placate sau dublate cu alte metale prețioase. În același timp, a fost introdusă acciză pentru automobilele de lux. Automobilele de lux sunt cele a cărei valoare în vamă este de 1,5 mil. lei. Valoare accizei este cea calculată în funcție de termenul de exploatare și capacitatea cilindrică +2% din valoarea în vamă. La conferință s-a discutat și despre principalele modificări la partea de TVA, cea mai importantă, în opinia celor prezenți, fiind înlocuirea termenului cota zero – cu scutite de TVA cu drept de deducere. O altă modificare ce ține de TVA se referă la majorarea limitei la livrarea de mărfuri și servicii efectuată cu titlul gratuit în scopuri publicitare sau de promovare a vânzărilor, de la 0,2% la 0,5%. Ca și în cazul accizelor, a crescut limita neimpozabilă cu TVA a valorii mărfurilor importate de persoanele fizice în cazul transportului aerian și maritim, de la 300 la 430 euro. Titlul III din Codul Fiscal, mai exact, capitolul doi ce ține de subiecții și obiectele impozabile, a fost completat cu prevederea că valoarea nominală a tichetelor de masă percepută de către operatori și de către unitățile comerciale nu constituie obiect al impunerii cu TVA. O altă modificare importantă ține de majorarea plafonului înregistrării obligatorii în calitate de contribuabil al TVA de la 600 mii lei – la 1,2 mil. lei. În același timp, a fost redusă la 8% cota TVA la energia termică produsă din biocombustibil solid, livrată instituțiilor publice. Anul acesta a fost exclus dreptul deducerii sumei TVA de către subiecții impunerii aferente cheltuielilor efectuate până la momentul înregistrării, legate de procurarea mijloacelor fixe, cu destinație de producție în agricultură, de construcția și reconstrucția obiectelor cu destinație de producție în agricultură, de crearea și întreținerea plantațiilor tinere. Anterior, acest debit se putea trece în credit fără ca subiecții să fie înregistrați ca plătitori de TVA. De asemenea, în cadrul evenimentului s-a vorbit și despre obligativitatea utilizării facturii fiscale, noua redacție a art. 110 ce ține de locul livrării mărfurilor și alte modificări importante ce vor avea impact asupra raportării fiscale a anului 2017 și 2018.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2541 vizualizări

Data publicării:

27 Februarie /2018 08:09

Domeniu:

T.V.A. | Accizele | Noutăți

Etichete:

acciz | TVA | T.V.A | conferinta anuala | factura fiscală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon