Știri

Lista entităților ce vor beneficia de facilități a fost extinsă

Încă șapte agenți economici vor fi scutiți de TVA cu drept de deducere la efectuarea livrărilor serviciilor solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă. În Monitorul Oficial nr. 388-392 din 27 decembrie 2018 a fost publicat Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 342 din 18.12.2019 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010. Astfel, în lista agenţilor economici – întreprinderi ale industriei uşoare care prestează servicii solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă scutite de TVA cu drept de deducere au fost incluse:„GRECU FASHION” SRL • „ARTIZANA” SRL • „TEXIMA-PRIM” SRL • ȘALTOIANCA” SRL • „MOLDOVAN VASILE” ÎI • FC „IONEL” SA • „PROSPERA TEXTIL” SRL. Amintim că facilitățile sunt oferite în temeiul prevederilor art. 104 lit. g din Codul fiscal, potrivit cărora sunt scutite de TVA cu drept de deducere serviciile prestate de întreprinderile industriei uşoare pe teritoriul RM agenţilor economici care plasează mărfurile sub regimul vamal de perfecţionare activă, în cadrul contractelor de prelucrare în regimul vamal de perfecţionare activă. Tipul serviciilor, precum şi modul de administrare a acestor servicii se stabilesc de Guvern, iar lista agenţilor economici se aprobă de Ministerul Economiei şi Infrastructurii. În această listă sunt incluși 946 agenți economici.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1609 vizualizări

Data publicării:

03 Ianuarie /2020 08:01

Catalogul tematic

T.V.A. | Noutăți

Etichete:

perfectionare activa | ministerul economiei | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon