Știri

Măsuri de susținere a mediului de afaceri

Guvernul va aproba în câteva zile un proiect de lege ce vizează unele măsuri de susținere a mediului de afaceri. Astfel, va fi introdus moratoriu asupra tuturor controalelor de stat, pe perioada stării de urgență. În această perioadă, se va suspenda controlul fiscal, financiar, privind calitatea produselor/serviciilor, parametrii tehnologici şi/sau cerinţele specifice pentru genul de activitate desfăşurat, precum și controlul privind respectarea normelor de protecţie a muncii. Totodată, se propune anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019 pentru entitățile economice mijlocii și mari. De asemenea, achitarea impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător pentru primul trimestru al anului 2020 se va efectua până la data de 25 iunie 2020. În același context, declararea și achitarea impozitului pe venit pentru anul 2019 de către (1) întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier), neplătitori de TVA, cu până la 3 salariați și de către (2) agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO), se va efectua până la 25 aprilie 2020. Tot în perioada stării de urgență, termenul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate, se va prelungi cu 30 de zile. În același timp, începând cu 1 mai 2020 va fi redusă cota TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA. Menționăm că, Centrul Unic de Apel a Serviciului Fiscal de Stat va prelua întrebările agenților economici privind activitatea acestora pe perioada stării de urgență declarate. Telefon: 080001525, tasta 1



via | mf.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

2567 vizualizări

Data publicării:

19 Martie /2020 10:27

Domeniu:

T.V.A. | Administrare fiscală | Noutăți

Etichete:

mediul de afaceri | horeca | TVA | urgenta

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon