Știri

„Prima casă” la nivel regional. Revizuirea regimului fiscal

Compensaţia bănească acordată de la bugetul de stat persoanelor beneficiare ale Programului de stat „Prima casă” la nivel național constituie sursă de venit neimpozabilă, însă nu și în cazul programelor similare adoptate la nivel regional. Astfel, în Parlament este înregistrat un proiect de lege ce are ca scop îmbunătățirea mecanismului de implementare al Programului „Prima casă”, cadrul legal fiind îmbunătățit prin extindere asupra programelor adoptate în regiuni.
 
Mai exact, se propune modificarea art.20 alin.d5 din Codul fiscal, astfel încât sursă de venit neimpozabilă să constituie compensarea bănească acordată din bugetul de stat beneficiarilor programului „Prima casă” în conformitate cu procedura stabilită de Guvern, precum și compensația de la bugetul central al Găgăuziei, în conformitate cu actele normative ale autorităților publice ale UTAG.
 
Tot în acest context se propune completarea art.20 cu un punct ce va stabili drept sursă de venit neimpozabilă și mijloacele bănești obținute din fondurile speciale și/sau mijloacele financiare obținute sub formă de grant, subvenții de la bugetul central al Găgăuziei prin intermediul programelor aprobate de autoritățile publice ale UTAG și utilizate conform destinației acestora.
 
În nota informativă a proiectului se menționează că, în procesul elaborării unuia dintre programele sociale și coordonarea aspectelor tehnice cu Serviciul Fiscal de Stat s-a constatat că plățile din bugetul regional nu intră sub incidența art.20 din CF, respectiv, nu sunt recunoscute ca surse de venit neimpozabile, iar în opinia autorilor proiectului aceasta reprezintă abordări diferite ale finanțării publice.
 
Aceste modificări vor îmbunătăți eficiența autonomiei financiare a autorităților publice și vor contribui la dezvoltarea regională, implementarea abordărilor și principiilor comune ale politicii fiscale la programele regionale cu finanțare publică corespund principiilor Cartei Europene a Autonomei Locale, se mai menționează în nota proiectului.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

944 vizualizări

Data publicării:

30 Aprilie /2021 08:00

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Noutăți

Etichete:

proiect de lege | prima casa | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon