Știri

Principiile asigurării obligatorii de asistență medicală

Guvernul nu a susținut inițiativa legislativă ce prevede completarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală cu prevederi conform cărora persoanele asigurate care, pe parcursul anului bugetar precedent, nu au beneficiat de servicii medicale incluse în Programul unic, să beneficieze de servicii și/sau bunuri destinate întremării sănătății și alte măsuri de prevenire și profilaxie a maladiilor. În aviz se menționează faptul că autorii nu au stabilit lista sau spectrul acestora, costul estimativ per serviciu, ceea ce nu permite stabilirea resurselor financiare necesare acoperirii acestor servicii și, prin urmare, creează premise de a reglementa o normă cu caracter incert. Totodată, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, a menționat că propunerile nu corespund principiilor ce țin de asigurarea obligatorie de asistență medicală specificate în art. 5 din Lege – principiile unicității, egalității și solidarității. Cunoaștem foarte bine că, pe parcursul anului, cineva dintre noi ar putea să nu aibă nevoie de unele servicii medicale, dar în același timp, alți oameni, care au contribuit și ei la FAOAM, au ajuns în situații critice, costul recuperării lor ajungând și la 500 mii lei. Asta înseamnă că noi toți contribuim la salvarea unor vieți, a explicat ministrul. Notă: Potrivit Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019, veniturile și cheltuielile acestora au fost aprobate în sumă de 7526030,0 mii lei, сu un deficit în sumă de 200000,0 mii de lei. Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă constituie 4 056 lei. Totodată, prima de asigurare în formă procentuală din salariu şi din alte recompense este de 9%, fiind achitate de către angajatori şi angajaţi în cote egale a câte 4,5%.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1505 vizualizări

Data publicării:

04 Noiembrie /2019 14:30

Domeniu:

Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți

Etichete:

FAOAM | asigurare obligatorie de asistenta medicala | profilaxie | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon