Știri

Provocările raportării financiare

În cadrul conferinței anuale de taxe, organizată de PwC Moldova cu genericul „Climatul de afaceri în Moldova – Evoluții fiscale și regulatorii de impact”, care s-a desfăşurat la 28 martie 2018, au fost abordate și principalele provocări ce țin de raportarea financiară. La 1 ianuarie 2019 vor intra în vigoare două legi noi – Legea contabilității și Legea auditului situațiilor financiare. Reprezentantul PwC, Francesca Postolache, s-a referit la particularitățile noilor legi, menționând importanța modificării cadrului legislativ ce țin de raporatea financiară. Aceste două legi intră în vigoare ca o necesitate a schimbărilor care s-au produs în ultimii 10–12 ani, pentru că legile curente au fost adoptate în anul 2007. În situaţia când se schimbă business-ul, tehnologiile informaționale și modul în care facem diferite lucruri, de la an la an, adoptarea celor două legi noi este o nevoie și nicidecum un moft, a precizat aceasta. În cadrul evenimentului, speakerul a prezintat cele mai importante diferențe dintre legile în vigoare și cele ce urmează a fi aplicate de anul viitor. Legea contabilității Una din cele mai mari diferențe, potrivit Francescăi Postolache, este faptul că entitățile vor fi clasificate în 4 mari categorii și anume: 1. Micro-întreprinderile 2. Societățile mici 3. Societățile mijlocii 4. Societățile de interes public. Funcţie de clasificare, acestea vor prezenta situaţiile financiare. Astfel, societățile micro vor întocmi situații financiare prescurtate și vor avea doar un bilanț și un cont de profit și pierderi prescurtat, precum și o notă explicativă. Societățile mici vor întocmi situații financiare simplificate, vor avea un bilanț şi un cont de profit și pierderi mai extinse și o notă explicativă. Entitățile mijlocii vor prezenta situații financiare complete și vor include situația modificării capitalului social propriu și cea a fluxului de numerar. La rândul lor, societățile de interes public vor întocmi situații financiare în conformitate cu IFRS. Divizarea întreprinderilor în patru categorii se va face în baza indicatorilor: valoarea totală a activelor, valoarea venitului din vânzări și numărul mediu al salariaților. Pot trece societățile dintr-un grup în altul? Bineînțeles că vor putea trece dintr-o categorie în alta, cu următoarea condiție – ca indicatorii respectivi să fie îndepliniți doi ani consecutiv, a explicat speakerul. De asemenea, Francesca Postolache s-a referit și la modificarea Standardelor de contabilitate și le-a numit cele trei noi SNC-uri, pe care unele companii le-au adoptat din anul curent, iar altele urmează să le aplice, obligatoriu, începând cu 2019: 1. SNC Instrumentele financiare. Cu acesta vor lucra mai mult cei din sectorul financiar bancar. SNC dat va înlocui IAS39. Dacă standarul vechi diviza activele în patru categorii, cel nou le privește din alt punct de vedere, luând în calcul mai mult costul amortizării și valoarea justă. 2. SNC de venituri. Va înlocui mai multe standarde, cum ar fi IAS18 și IAS11. Acesta va pune, în mare parte, accentul pe control și mai puțin pe riscuri și beneficii. 3. SNC nou pe leasing – IFRS16, ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019 și va trata diferit modul în care se perfectează în prezent contractele de leasing. Scopul noului standard este contabilizarea tuturor tipurilor de leasing, cu excepția celor legate de resurse minerale, active biologice, angajamente de concesiune a serviciilor, licențe asupra proprietății intelectuale oferite de către un locatar și dreptul deținut de către un locatar asupra contractelor de licențe ce intră în scopul IAS38, cum ar fi filmele, manuscrisele sau brevetele. Legea auditului situațiilor financiare O noutate la acest capitol este că entitățile de interes public vor fi obligate să instituie comitete de audit, care vor fi formate din cel puțin 3 membri desemnați de adunarea generală a acționarilor sau de către fondator. Acesta va avea menirea să informeze consiliul entității auditate despre rezultatele auditului și contribuțiile lui la integritatea raportării financiare, să monitorizeze procesul de raportare financiară și eficiența de audit. Tot comitetul va prezenta adunării generale a acționarilor raportul anual de activitate. Auditul situațiilor financiare mai presupune și un raport al conducerii, care, potrivit noii legi, va fi revizuit și de auditor și, în situația în care va depista neconcordanțe foarte mari, acesta le va menționa în raportul său, ceea ce nu este necesar la moment. O altă noutate constă în faptul că auditorii și entitățile de audit vor fi înregistrate în mod obligatoriu în Registrul public al auditorilor și Registrul public al entităților de audit, deținut de Consiliul de supraveghere publică a auditului. Astfel, va fi anulată cerința de licențiere a activității profesiei, care este în vigoare la moment. De asemenea, în cadrul conferinței au fost discutate aspecte: • de modificarea Codului fiscalreforma SFSrealizările anului 2017perspectivele anului 2018 etc.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | PwC Moldova

2421 vizualizări

Data publicării:

02 Aprilie /2018 11:20

Catalogul tematic

Administrare fiscală | SIRF | Noutăți

Etichete:

conferinta anuala | PwC Moldova | Legea Contabilitatii | situatia financiara | întreprinderi | clasificare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon