Știri
Și patentarii vor primi ajutor unic de şomaj
Deținătorii patentei de întreprinzător eliberate conform
Legii nr.93 cu privire la patenta de întreprinzător,
persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente și activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal vor primi ajutorul de şomaj unic din bugetul de stat. Cuantumul ajutorului constituie
2775 lei, va fi stabilit și achitat de către
Casa Naţională de Asigurări Sociale conform listelor electronice prin intermediul prestatorilor de servicii de plată de pe teritoriul Republicii Moldova, iar în cazul în care beneficiarul nu a desemnat prestatorul de servicii de plată, suma ajutorului de şomaj unic va fi transferă la oficiul poştal.
Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a aprobat ieri, 5 mai, Dispoziția nr.25, prin care a stabilit că, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a dispoziției, Serviciul Fiscal de Stat va transmite CNAS informația despre titularii care deţin patente valabile şi despre persoanele fizice înregistrate ca subiecţi care desfăşoară activităţile vizate.
Condiția de stabilire a ajutorului este ca potențialii beneficiarii ai ajutorului să nu fi realizat venit asigurat pentru luna martie curent. Plățile de şomaj unic se achită beneficiarilor până la 30 iunie 2020.
Ca și în cazul altor plăți sociale, sumele ajutorului de şomaj unic nesolicitate de către destinatari vor fi restituite lunar de către prestatorii de servicii de plată pe contul CNAS, fiind incluse spre plată în luna imediat următoare a lunii de gestiune.
Dispoziția a intrat în vigoare la momentul publicării.
3892 vizualizări
Data publicării:
06 Mai /2020 14:31
Catalogul tematic
Noutăți | Persoana fizică
Etichete:
stare de urgenta|patenta de întreprinzător
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *