Știri

Supliment de solidaritate pentru unii beneficiari de pensii

În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri, sub forma unui supliment de solidaritate, se va acoperi din mijloacele bugetului de stat. Totodată, dacă pensia calculată în condițiile unui stagiu de cotizare incomplet este sub nivelul pensiei minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate fi mai mică decât pensia minimă diminuată proporțional stagiului de cotizare realizat, dar nu mai mic de 50% din pensia minimă.
 
În ședința Guvernului de ieri, 8 septembrie 2021, a fost aprobat proiectul HG cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii. Proiectul are drept scop asigurarea funcționării unui sistem de pensii echitabil care să garanteze un trai decent beneficiarilor, precum și sporirea garanțiilor sociale.
 
Potrivit proiectului, de la 1 ianuarie 2022 vor fi reexaminate pensiile de dizabilitate stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu condiția confirmării stagiului de cotizare de la 2 ani după realizarea dreptului la pensia de dizabilitate.
 
Totodată, reexaminarea pensiilor de dizabilitate stabilite după 1 ianuarie 1999 și până la 1 ianuarie 2022 va fi efectuată la 1 ianuarie 2023, cu condiția confirmării stagiului de cotizare de la 7 ani după realizarea dreptului la pensie de dizabilitate, iar la 1 ianuarie 2024 vor fi reexaminate pensiile de dizabilitate pentru persoanele care au activat în câmpul muncii de la 2 până la 7 ani după stabilirea dreptului la pensia de dizabilitate.
 
Documentul mai prevede că, la determinarea venitului mediu lunar asigurat pentru perioada necontributivă de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani, până la angajarea în funcția de asistent personal al părintelui/tutorelui, va fi luat în considerare salariul mediu lunar pe țară la data calculării pensiei, în momentul de față fiind luat în calcul salariul minim lunar pe țară.
 
De asemenea, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea/reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă/pensie de dizabilitate vor putea solicita reexaminarea pensiei nu mai des decât o dată la doi ani, cu condiția că pensia recalculată va fi mai mare decât pensia aflată în plată.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1546 vizualizări

Data publicării:

09 Septembrie /2021 08:00

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Etichete:

pensie | reexaminare | proiect de lege | guvern Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon