Știri

Veniturile FAOAM în opt luni ale anului 2018 au atins 4,49 mld. lei

În primele opt luni ale anului 2018 veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) au fost executate în sumă de peste 4,49 mld. lei din suma aprobată de 6,659 mld. lei, potrivit Raportului privind executarea FAOAM la 31 august 2018. Cele mai mari venituri le revin primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense – 2,55 mld. lei. Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă achitate de persoane fizice cu reşedința sau domiciliul în Republica Moldova au constituit 104,57 mil. lei. Alte venituri au fost executate în sumă de 17,37 mil. lei. Transferurile de la bugetul de stat pentru asigurarea medicală a categoriilor de persoane asigurate de Guvern în primele opt luni ale anului 2018 au atins nivelul de 1,76 mld. lei. Suma aprobată a acestor transferuri pentru anul 2018 a fost aprobată în mărime de 2,63 mld. lei. În același timp, transferurile de la bugetul de stat pentru realizarea programelor naționale de ocrotire a sănătătii au fost executate în mărime de peste 46,024 mil. din suma aprobată de 69,033 mil. lei, iar transferurile pentru realizarea proiectului "Modernizarea sectorului sănătăţii" – în sumă de 16,014 mil. lei, din totalul de 24,021 mil. lei. Cheltuielile FAOAM la situația din 31 august 2018 au fost executate în mărime de 4,18 mld. lei, suma aprobată pentru anul 2018 fiind de 6,73 mld. lei. Cele mai multe cheltuieli au fost înregistrate în Fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente, care constituie fondul de bază. Fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistenţă medicală a fost executat în mărime de 0 lei, pentru acesta fiind planificate cheltuieli în sumă de 15 mil. lei. Fondul măsurilor de profilaxie, pentru care au fost aprobate cheltuieli în mărime de 25 mil. lei, s-a executat în sumă de 3,95 mil. lei, iar cheltuielile Fondului de dezvoltare şi modernizare a activităţii prestatorilor publici de servicii medicale în perioada analizată au atins nivelul de 3,91 mil. lei. Totodată, Fondul de administrare al sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală a fost executat în sumă de 38, 558 mil. lei din cele 78,837 mil. lei planificate pentru acest an. Soldul FAOAM la 31 august 2018 a constituit 309,330 mil. lei. Notă: În bugetul asigurărilor sociale de stat, în primele opt luni ale anului curent, au fost acumulate venituri în sumă de 13,06 mld. lei, ceea ce reprezintă o executare a prevederilor anuale la nivel de 67,5%, informează Casa Națională de Asigurări Sociale.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1197 vizualizări

Data publicării:

20 Septembrie /2018 12:00

Catalogul tematic

Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți

Etichete:

venituri | FAOAM | cheltuieli | buget | asistenţă medicală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon