Știri

Veniturile FAOAM în primele 7 luni, în creștere cu 19%

În ianuarie-iulie ale anului curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (FAOAM) au fost acumulate venituri proprii de circa 2,8 mld. lei, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină. Astfel, acumulările au depășit cu circa 19% suma înregistrată în perioada similară a anului 2018, când au fost acumulate 2,3 mld. lei. Potrivit datelor, primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu au constituit peste 2,7 mld. lei, cu 426 mil. lei mai mult faţă de aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au însumat circa 112 mil. lei, în creștere cu 9 mil. lei, comparative cu perioada similară a anului trecut. Totodată, alte venituri au depășit cifra de 8, 6 mil. lei, cu circa 3 mil. lei mai mult faţă de suma înregistrată în primele şapte luni din 2018. Reamintim că săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat în prima și a doua lectură proiectul de lege privind modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019. Astfel, în urma rectificărilor operate, veniturile FAOAM în 2019 vor constitui 7,71 mld. lei, fiind majorate cu 383,82 mil. lei.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1159 vizualizări

Data publicării:

07 August /2019 14:00

Catalogul tematic

Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți

Etichete:

FOAM | venituri | cheltuieli | CNAM

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon